Ziua Mondială a Apei la Şcoala Decebal din Craiova

m copii Ziua Mondială a Apei la Şcoala Decebal din Craiova poze

Reprezentanţii Direcţiei Apelor (DA) JIu au continuat turul şcolilor în cadrul campaniei de informare şi educare dedicată Zilei Mondiale a Apei. DA Jiu a mers ieri la Şcoala Decebal din Craiova iar în data de 22 martie vor vizita şi prichindeii de grădiniţă din comuna Apele Vii. Pe parcursul campaniei agajaţii DA Jiu au dostribuit copiilor materiale de informare şi au oferit diplome şi premii micuţilor care au participat la concursuri organizate în şcoli.

m copii scoala Ziua Mondială a Apei la Şcoala Decebal din Craiova poze

“Specialiştii Direcţiei Apelor Jiu Craiova au  continuat şi astăzi, 19 martie 2010 evenimentele dedicate sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei. De această dată cei care au primit informaţii despre importanţa apei în lume au fost elevii clasei a IV-a de la Şcoala Generală “Decebal” din Craiova (institutor Simona Filip), respectiv clasa I (institutor Camelia Ionele). Sub egida  “Apă curată pentru o lume sănătoasă“, specialiştii D.A Jiu au explicat elevilor importanţa calităţii apelor în raport cu un stil de viaţă sănătoasă.
Amintim că Şcoala Decebal din Craiova este partener într-un proiect educational “Ape curate – copii sănătoşi“ cu Direcţia Apelor Jiu Craiova, Universitatea din Craiova şi Societatea Balcanică de Mediu (BENA). Din partea Universităţii a fost prezentă la “oră de mediu“ profesor univeristar dr. Ing. Daniela Popa, aceasta fiind cea care a transmis elevilor mesajul preşedintelui Societăţii Balcanice de Mediu. La sfârşitul orei, după ce au răspuns întrebărilor unui test de cunoştinţe, elevii au fost răsplătiţi  de către reprezentanţii D.A Jiu cu o diplomă de participare şi inimioare şi fluturaşi.
Pentru Administraţia Naţională „Apele Române” , Ziua Mondială a Apei este un prilej de readucere în atenţia opiniei publice româneşti a importanţei pe care o are apa, calitatea apei şi accesul la apă pentru fiecare cetăţean, comunitate sau naţiune.
“O apă curată ne oferă şansa la o viaţă mai sănătoasă, dar calitatea apei reflectă şi comportamentul unei naţiuni faţă de apă şi a fiecăruia dintre noi, în direcţia protejării şi conservării calităţii ei. Relaţia dintre om şi viaţă, dintre curăţenia apelor şi sănătatea vieţii unui om, a unei familii, a unei comunităţi sau a unei societăţi este biunivocă: sănătatea umană este influenţată de consumul unei ape de foarte bună calitate; în acelaşi timp, un comportament adecvat faţă de apă (cetăţenii nu aruncă deşeuri în apă, nu se evacuează ape uzate neepurate etc.) influenţează pozitiv calitatea apelor. Mai mult, nivelul de calitate foarte bună a apelor ridică standardul de calitate şi de viaţă al unei naţiuni, pentru că o apă de foarte bună calitate  dovedeşte modul în care această naţiune s-a comportat faţă de apă de-a lungul istoriei sale şi, în acelaşi timp, o responsabilizează în prezent şi în viitor să conserve şi să protejeze calitatea apelor, prin aplicarea unor politici durabile de gospodărire a apelor“, precizează un comunicat al DA Jiu.