Ziua Europeană a Limbilor (ZEL), la Universitatea din Craiova

La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor (ZEL) este celebrată în fiecare an în data de 26 septembrie, începând cu anul 2001.

Rolul acestei este zile este să sensibilizeze publicul din statele membre ale Consiliului Europei cu privire la importanța învățării limbilor străine, să promoveze înțelegerea interculturală și să încurajeze învățarea pe tot parcursul vieții.

Universitatea din Craiova dorește să marcheze și în acest an Ziua Europeană a Limbilor prin organizarea, în cursul zilei de vineri, 26 septembrie 2014, începând cu ora 11.00, la Lectoratul Francez (clădirea central a universității, str. A. I. Cuza, nr. 13), a unui stand de carte. Vor fi expuse cărți în limba franceză, engleză, română, italiană, germană, cărți ai căror autori sunt cadre didactice ale Universității din Craiova.

 

BIROUL DE PRESĂ