„Zâmbet de copil”, spectacol organizat de Grădinița „Sfânta Ana”

poza spectacol Zambet de copil „Zâmbet de copil”, spectacol organizat de Grădinița „Sfânta Ana” poze

Copiii de la Gradinita cu Program Prelungit „Sfânta Ana” au fost vedete săptămâna trecută în cadrul spectacolului aniversar „Zâmbet de copil” editia a III a, desfășurat în sala Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”, unde au răsunat cântece și poezii, au fost prezentate programe de dans originale.  La eveniment au fost invitați copiii și Centrului social „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei.

Părinţi, reprezentanţi ai administraţiei locale, parteneri educaționali, invitaţi de suflet ai instituţiei, au fost alături de copiii şi colectivul  gradiniței  la acest eveniment special.

Zilele Gradinitei au debutat cu acest spectacol, au continuat cu lansarea revistei gradiniței, aflată la ediția nr. 3, si se încheie cu simpozionul județean “Împreună spunem DA Pământului” care va avea loc la Biblioteca Județeană” Alexandru și Aristia Aman” în data de 22 martie.

“În cadrul parteneriatului încheiat la începutul anului școlar între Asociația Vasiliada si Gradinița cu program prelungit ,,Sfânta Ana” , un grup de copii ai Centrului ,,Aripi de Lumină” s-a lasat purtati pe aripile copilariei într-o lume a zâmbetului, veseliei și bucuriei, fiind însoțiți în această călătorie de copiii preșcolari. Într-o atmosferă de sărbătoare, momentele artistico-interpretative desfășurate au avut menirea să evidențieze diferite teme artistice, atât prin textul literar artistic, cât și prin cel muzical, prin repertoriul coregrafic, recuzită și decor”, a declarat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului social „Aripi de Lumină”.  În cadrul serbării, copiii au interpretat personaje din cele mai cunoscute povesti și au dansat, îmbinând armonios muzica, dansul și teatrul. A fost apreciată, în egală măsură, parada costumelor din materiale reciclabile.

“Spectacolul a constituit prilej de bucurie, încântare, evidențiere a talentului și a lucrului în echipă, transformând preșcolarii în mici actori. Copiii Centrului ,,Aripi de Lumină” au fost foarte emoționați, entuziasmați și foarte generoși cu aplauzele, fiind profund impresionați de prestația celor mici. Multumim doamnei director, cadrelor didactice pentru momentele prețioase petrecute în compania prietenilor noștri de la Gradinița “Sfânta Ana” care, cu suflet de copil, zidesc tot ce este mai frumos și nobil în aceste vlăstare”, a adăugat psihopedagogul Centrului Renata Bănescu.

 ,,Astfel de momente de sărbătoare nu pot să aducă în inima noastră decât o satisfacție imensă la gândul că avem privilegiul de a scrie cu litere nepieritoare în cartea vieții fiecărui copil care ne-a fost încredințat primele noțiuni din taina cunoașterii, care vor fi bazele învățăturii de mai târziu”, a conchis prof. Istudor Tatiana Camelia, directorul Grădiniței „Sfânta Ana”.