“Winter Bazaar”, un eveniment de proportii, organizat la Centrul Multifunctional Craiova

winter bazaar Winter Bazaar, un eveniment de proportii, organizat la Centrul Multifunctional Craiova poze

Centrul Multifunctional Craiova va organiza, in perioada 25 noiembrie – 26 noiembrie 2017, un amplu eveniment “WINTER BAZAAR”, editia I, in parteneriat cu Primaria Craiova. Actiunea va reuni atat o expozitie cu vânzare de articole pentru copii, produse apicole, cadouri inedite, articole vestimentare, produse cosmetice, handmade, etc., dar și o serie de spectacole și ateliere de creație, de painting și desen pentru copii ( pe parcursul celor două zile, în intervalul orar 10:00 – 18:00).

“Peste 35 de comercianti si-au arat intentia de a participa, pana in acest moment, la “Winter Bazaar”. Fiind vorba despre un amplu eveniment, am invitat si cativa dintre partenerii nostri care vor avea oferte si surprize exclusiv pentru copii. Spre exemplu, copii vor putea sa admire un stup care va fi inchis intr-o cutie de sticla. Partenerii nostri de la Ride Shop vor organiza un concurs de kendama. Sunt doar cateva dintre activitatile extraordinare pe care le-am gandit pentru acest super eveniment. Va asteptam in cele doua zile pentru a ne putea bucura impreuna de ofertele si surprizele de la Winter Bazaar! In cadrul evenimentului organizat, Prokinetic si Arca Med vor derula un set de analize gratuite pentru copii. Prokinetic va efectua analize de postura, analize importante in depistarea din timp a scoliozei la copii. Arca Med va verifica igiena orala a celor mici. Bebeti Play va amenaja un spatiu de joaca si activitati dedicate copiilor. Toți copiii care vor participa la activitățile desfășurate de Bebeti – Prokinetic – Arca Med vor beneficia de un voucher gratuit la clubul de joacă Bebeti Play.“, a declarat Alina Voicu, coordoonator markenting Centrul Multifunctional Craiova.
Toți copiii care vor participa la activitățile desfășurate de Bebeti – Prokinetic – Arca Med vor beneficia de un voucher gratuit la clubul de joacă Bebeti Play.
Atelierele de creație pentru copii sunt realizate în colaborare cu Palatul Copiilor Craiova și Biblioteca Județeană “ Alexandru si Aristia Aman”.
De asemenea, se va desfășura și o acțiune de caritate ce constă în strangerea de fonduri, dar și haine, jucării, cărți pentru copiii nevoiași din centrele de plasament ale Craiovei. Având în vedere că se apropie Sărbătorile de iarnă, toți vizitatorii au posibilitatea de a face o faptă bună în sprijinul acestor copii.
• Sâmbată, 25 Noiembrie 2017, în cadrul evenimentului are loc și Festivalul Național de muzică ușoară, populară, instrumentală și dans “ Voci de aur”, ediția I, organizat de dna Dorinela Pănescu și Alina Dumitru.
• Duminică, 26 Noiembrie 2017, vă așteptăm cu :
– Ora 11:00 – Concert de colinde – Ansamblul Folcloric “Cununița” – Palatul Copiilor Craiova.
– Ora 12:00 – Concert de colinde – Liceul de Arte “ Marin Sorescu”.
– Ora 13:00 – Muzică ușoară : Alexandra Pănescu, Bianca Dumitru, Diana Feraru, Daria Cojocaru; Muzică populară : Palatul Copiilor Corabia.
– Ora 15:00 – prezentare de rochii pentru scenă și defilare în costume populare.

Intrarea este liberă!