Voicu e nr.2 în PNL. Buzatu a găsit explicaţia: Face hipnoză la negru!

buzatu voicu crin orban Voicu e nr.2 în PNL. Buzatu a găsit explicaţia: Face hipnoză la negru! poze

Practicile paranormale ar explica, în opinia lui Buzatu, succesul fulminant al lui Mihai Voicu, căruia nu i-a rezistat nici unul din ultimii preşedinţi ai partidului. 

Horaţiu Buzatu şi Mihai Voicu au împărţit în 2004 cele două locuri eligibile alocate PNL Dolj pe lista de Camera Deputaţilor a Alianţei DA, iar de atunci au avut mereu ceva de împărţit. Nu e de mirare deci că vestea potrivit căreia MIhai Voicu a devenit locţiitorul preşedintelui PNL Crin Antonescu nu l-a lăsat indiferent pe Buzatu. Mai ales că nu era vorba de o ştire pe surse, ci de un anunţ oficial, făcut chiar de Crin Antonescu. Buzatu s-a jelit şi pe facebook de pocinogul pe care i l-a făcut Crin, tocmai în ziua în care se pregătea să-l laude căci vorbise frumos de monarhie, apoi s-a dezlănţuit pe blog, unde a publicat varianta proprie cu privire la succesul pe linie de partid al lui Voicu, sau “sfârşitul lumii”, cum mai numeşte ex-preşedintele PNL fenomenul.

“Peste toate temerile mele cauzate de experiență și de bunul simț, uite că s-a întâmplat: Mihai Voicu a devenit începând de ieri, locțiitorul lui Crin ! Cum de este posibil așa ceva ? Păi numai Mișu știe, că de la Crin nu mai putem spera la explicații ! O eventuală explicație poate fi că Mișu face hipnoză la negru, fără să știe nimeni și fără să plătească taxe ! Ca dovadă, după ce i-a hipnotizat pe rând pe Stoica, Stolojan și Tăriceanu, acu’ i-a picat la zar (ca să nu zic la așternut) și Crin”, scrie Buzatu pe blog.

Imaginea de mai sus, probabil ultima poză salvată undeva în care Buzatu şi Voicu mai apar împreună, e de la alegerile PNL Dolj din 2005. La prezidiu sunt ultimii patru preşedinţi ai filialei judeţene a liberalilor – Horaţiu Buzatu, Gheorghe Flutur (numit interimar de Bucureşti în perioada în care liberalii doljeni îşi scoteau ochii), Mario Ovidiu Oprea şi Mihai Voicu – ultimii doi preşedinţi al PNL Craiova (Ionel Groza şi Cristina Calangiu), actualul preşedinte al PNL Crin Antonescu şi fostul său locţiitor (prim-vicepreşedinte) Ludovic Orban, plus ex-secretarul general al PNL, Dan Motreanu.

Ca o curiozitate, la conferinţa de alegeri din 2005, care se transformase într-un meci Buzatu vs restul lumii, singurii care au vorbit deschis în favoarea lui Buzatu au fost Crin Antonescu şi Ludovic Orban.