Candidaţii PPDD Dolj la alegerile parlamentare s-au lansat joi seară la CS, în prezenţa celui ma proaspăt membru al partidului: Dan Diaconescu în persoană. În carne şi oase. “Mai mult oase”, după cum s-a prezenta şeful OTV.
Dan Diaconescu a întârziat camo oră şi jumătate la eveniment, dar pepedediştii din sala CS nu s-au plictisit, având ce vedea pe scenă.
Mai întâi i-a luat în primire Constantin Enceanu, care a sărbătorit prin muncă încheierea ultimei zile de activitate în cadrul Ansamblului Maria Tănase, cântând pentru delegaţii PPDD.
Au urmat Romică Ţociu şi Conel Palade, care au întreţinut atmosfera cu o serie de bancuri cu olteni şi moldoveni. Cei doi comici s-au lăudat cu prieteniile vechi care îi leagă de Antonie Solomon, Gigi Neţoiu şi Dan Diaconescu. Cel mai mult s-au lăudat însă cu pantofii primiţi “de la Doru Măgaru'”.
Prezentarea candidaţilor PPDD la parlamentare a început în lipsa lui Dan Diaconescu. În mare, candidaţii PPDD s-au prezentat, iar sala a scandat “Solomon, Solomon”, după fiecare discurs.
Fostul primar şi-a prezenatat obiectivele pentru mandatul de senator. Trei număr: o lege a protecţiei animalelor, care să ajute la înlăturarea maidanezilor de pe străzi, realizarea drumului expres Craiova – Piteşti, pentru care, spune Solomon, s-a certat “ca la uşa cortului” cu “un fost ministru al Transporturilor”, şi o lege a descentralizării.
Până la aflarea rezultatului alegerilor, Solomon sărbătoreşte deja, din motive personale. “Voi fi bunic!”, a anunţat ex-primarul de pe scenă.
Lili Schutz a ţinut să se mândrească în faţa colegilor din PPDD că va candida la Senat având alături pe cele două colegii de deputaţi din subordine “doi bărbaţi puternici”, respectiv Gelu Vişan şi Costel Iancu.
“Bărbaţii puternici”, cunoscuţi ca “prieteni” mai vechi, s-au arătat bucuroşi de menţiune, dar nu şi-au adresat vreun cuvânt toată seara şi au păstrat permanent zece metri distanţă între ei. Gelu Vişan a dus inocenţa până la un asemenea punct, încât s-a declarat declarat bucuros să-şi recunoască pe scenă foşti colegi din PD, printre care şi Ion Dumbravă, cu care a fost coleg în urmă cu 12 ani, fără să-l menţioneze însă şi pe Iancu, cu care a candidat cot la cot în 2008.
Dan Diaconescu şi-a făcut în cele din urmă apariţia, la a doua strigare, urcând pe scenă în aplauzele asistenţei.
“Nu sunt Mesia, cum au mai spus unii, sunt în carne şi oase. De fapt, după cum aţi putut vedea când am trecut prin sală, sunt mai mult oase. Mi-am trimis cei mai buni oameni să se bată cu cei mai importanţi ciocoi şi o să-i batem şi pe branconierul de Igaş şi pe Ponta, zis Pinochio. La Dolj mi-am împlinit un vis: i-am adus în partid pe cei mai tari oameni din judeţ, să se bată cu ciocoii de aici. Nu rataţi alegerile parlamentare din 9 decembrie, pentru că nici nu ştiţi de pierdeţi”, a spus Diaconescu.
Auuu doamne ce handicapati ?????
Pe violatorul de Visan cine pla mea la pus pe scena ba baga-mi-as pla in masa de kkt cu ochi .
Asta knd a fost pedagog a violat o fata de la tara de 15 ani venita saraca la camin .
Daca m-as intalni cu el cred ca 10 oceane nu l-ar spala de cum l=as spurca .Pe asta il injur o jumate de ora fara sa ma repet .
du-te baaaaa dracu acasa oligofrenule baaaaaaaaaaaaa ca nici 5 % nu iei unde canidezi tu la Bailesti . O sa-ti dea Pistritu cu Stoica o muieee de nu o sa-ti mai revii toata viata ta retardatule .Cade casa pe mata baaa , transpiratule ca puti a huit cand sta omul langa tine .
Sa stiti ca oameni au o sansa… sa treaca de 1% :))) toate laturile societati la kktu asta de partid. Mi-e scarba sa ma mai uit la la videoclip!
imi pare rau de voi dragi romani care nu vedeti ca jegosi de la usl si ard ne+au vandut tara
Pacat ca un jurnalist bun candva cu mare perspectiva avid dupa castig si putere,a devenit un circar care si bate joc de oameni si incearca sa prosteasca toate institutiile statului.Acest lucru este posibil numai prin intermediului creieri unui partid politic personal in care DD a adunat toata toata pleava eliminata din celelalte partide politice si carora le smulge din castigurile care au fost acumulate cu usurinta de acestia prin fel de fel de smecherii si coruptii iar acum incearca sa se adune sub aripa acestui nebun care,vezi doamne,salveaza tara dela ciocoi.Pai cei care l inconjoara sant ei insisi ciocoi foarte cunoscuti si insemnati in zonele unde candideaza.Si vorbind de zona noastra a doljului,care cred ca nu va acorda nici 2 la suta voturi acestora,si extinzand la intreaga tara unde peste 90 la suta din reprezentantii acestui partid propusi pentru a candita ca deputati ori senatori,sant toti patatii altor partide care fug acum in PPDD.Sant rusinea tarii si vor fii taxati ca atare.