VIDEO – Constructorul, de acord să suporte schimbarea gazonului de pe Oblemenco. Primăria, dispusă să confinanțeze soluția hibridă

Constructorul CON A este  de acord să suporte schimbarea gazonului de pe stadionul Oblemenco, potrivit primarului Mihail Genoiu, care mai spune că primăria Craiova e dispusă să confinanțeze lucrarea în cazul în care s eoptează pentru soluția unei suprafețe de joc hibrid.

“Este miercuri și așa cum am promis, miercuri așteptam un răspuns de la constructor în privința modului de schimbare a gazonului. Acest răspuns a venit. Acum câteva momente, am avut o discuție telefonică cu conducerea CNI, constructorul a confirmat disponibilitatea lui de înlocui acest gazon, există două variante la ora aceasta: o variantă foarte rapidă de înlocuire a gazonului cu un gazon natural pe strat de nisip conform speificațiilor tehnice care au existat la baza acestui proiect, există și a doua variantă de înlocuire a gazonului cu un gazon hibrid. Această variantă este cea pe care o solicită cea mai mare parte a jucătorilor, marea parte a profesiniștilor din fotbal și este o măsură și o variantă pe care și noi o agreem. În sensul acesta, deja am trimis către CNI o solicitare în care propunem înlocuirea soluției tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanțare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenței de valoare.” – Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova