Victor Boştinaru salută implementarea iniţiativei cetăţeneşti

fifor bostinaru prioteasa Victor Boştinaru salută implementarea iniţiativei cetăţeneşti poze

Instituţiile Uniunii Europene marchează astăzi Ziua Iniţiativei Cetăţeneşti, la un an după implementarea acestui instrument de democraţie directă, la 1 aprilie 2012. De atunci, europenii au propus iniţiative pe diferite teme, precum protejarea mediului, pluralismul media, oprirea experimentelor pe animale, instaurarea unei limite de viteză de 30km/h în localităţi şi costurile apelurilor de pe telefonul mobil. Iniţiativa a fost creată pentru consolidarea democrației directe în Uniunea Europeană, permiţând astfel cetăţenilor să ceară acţiune din partea Comisiei Europene.

Conform eurodeputatului PSD, Victor Boştinaru, coordonator al Grupului S&D şi membru în Comisia de Petiţii a Parlamentului European: „suntem la un an de la implementarea iniţiativei cetăţeneşti iar ecourile acestei forme de democraţie participativă sunt extrem de pozitive, în condiţiile în care, 16 dintre aceste iniţiative sunt deja înregistrate, în timp ce 8 cereri au fost respinse din cauza nerespectării regulamentului”.

Din iniţiativele în diveresele lor faze de demarare, cea mai importantă în opinia eurodeputatului PSD este iniţiativa „Right2Water” care a ajuns la 1,3 milioane de semnături în cele 7 state membre.

„Sprijinul şi entuziasmul pe care cetăţenii Uniunii Europene l-au arătat acestui mijloc de democraţie participativă confirmă angajamentul cetăţenilor pentru remodelarea cadrului instituţional şi legislativ al Uniunii Europene. Aproape toate statele membre au creat condiţiile necesare pentru folosirea dreptului iniţiativei cetăţeneşti. România, alături de Belgia, Polonia, Olanda sau Estonia sunt statele care încă mai au de transmis informaţii suplimentare către Comisia Europeană.

Ca şi coordonator al Grupului S&D în Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European, îi încurajez pe cetăţenii români să participe alături de ceilalţi cetăţeni europeni la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional la nivelul Uniunii Europene” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru.