Vicepreședintele CJ Dolj Alina Tănăsescu a participat la inaugurarea serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor din comuna Ciupercenii Noi

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Alina Elena Tănăsescu a participat, miercuri după-amiază, la inaugurarea serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor (SPCLEP) din comuna Ciupercenii Noi, noua structură deservind peste 5.000 de locuitori.

La eveniment au mai luat parte Gheorghe Mungiu, primarul localității,  precum și comisarul-șef de poliție Marin Stănică, directorul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor (DPCEP), instituție aflată în subordinea CJ Dolj.

114 Vicepreședintele CJ Dolj Alina Tănăsescu a participat la inaugurarea serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor din comuna Ciupercenii Noi poze

„Mă bucur că suntem alături de reprezentanții autorității locale din comuna Ciupercenii Noi și de locuitorii acesteia, la deschiderea celui de-al 45-lea serviciu comunitar de evidență a persoanelor din județul Dolj.

Dacă la începutul colaborării dintre consiliul județean și Direcția de Evidență a Persoanelor existau doar nouă asemenea servicii, acum iată că numărul lor a crescut de cinci ori. Este o dovadă a faptului că noi, CJ Dolj, am susținut descentralizarea, pentru că administrația trebuie făcută aproape de cetățean și în beneficiul acestuia.

Prin deschiderea noului serviciu, cei peste 5.000 de locuitori ai comunei Ciupercenii Noi vor putea obține acte de identitate chiar în localitatea lor, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la Calafat, acolo unde erau arondați până acum, economisind astfel timp și resurse financiare.

Îl felicit pe domnul primar Gheorghe Mungiu pentru realizare, dar și pe reprezentanții Direcției de Evidență a Persoanelor, dorindu-le succes în gestionarea acestei activități“, a declarat vicepreședintele CJ Dolj Alina Elena Tănăsescu.

28 Vicepreședintele CJ Dolj Alina Tănăsescu a participat la inaugurarea serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor din comuna Ciupercenii Noi poze

Directorul DPCEP, comisar-șef de poliție Marin Stănică, a afirmat că, în perioada următoare, vor fi deschise unități similare și în alte localități, subliniind faptul că județul Dolj se situează pe primul loc la nivel național în ceea ce privește descentralizarea serviciului de evidență a persoanelor.

La rândul său, primarul comunei Ciupercenii Noi, Gheorghe Mungiu, a spus: „Este un moment deosebit, așteptat de întreaga comunitate. Mă bucur pentru faptul că am reușit să aducem aceste servicii mai aproape de cetățeni. Vreau să mulțumesc tuturor instituțiilor care ne-au oferit sprijinul pentru ca această structură să-și înceapă activitatea.“

Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Ciupercenii Noi funcționează în fostul sediu al primăriei, imobil aflat în centrul localității. Amenajarea spațiului a implicat o investiție în valoare de aproape 4.000 de lei, fonduri alocate din bugetul comunei. Noua structură este dotată cu toate echipamentele necesare în vederea eliberării documentelor de identitate, în cadrul SPCLEP fiind angajate trei persoane.

 

BIROUL DE PRESĂ