Valeriu Zgonea, la Segarcea: „Să ridicăm steagul USL pe 9 decembrie!”

zgonea prio popa Valeriu Zgonea, la Segarcea: „Să ridicăm steagul USL pe 9 decembrie!” poze

Sâmbătă, 10 noiembrie 2012, în oraşul Segarcea, deputatul Valeriu Zgonea şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat de parlamentar în Colegiul uninominal nr. 9 Segarcea-Valea Dunării, împreună cu senatorul Mircea Geoană, candidatul USL pentru Senatul României în Colegiul nr.5 din Dolj.
La eveniment au fost prezenţi peste o mie de cetăţeni din oraşul Segarcea şi din localităţile învecinate. De asemenea, pe scenă, alături de candidaţii USL s-au aflat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Nicolae Popa, primarul oraşului Segarcea, Florentin Tudor, viceprimar al Craiovei, Gheorghe Ionele, primarul oraşului Bechet, precum şi majoritatea primarilor din localităţile Colegiului Segarcea – Valea Dunării.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a subliniat că rezultatul alegerilor parlamentare din 9 decembrie este relevant pentru viitorul României.
„Să ridicăm steagul USL pe 9 decembrie, pentru noi toţi, cei care am rămas în România şi pentru cei care au plecat din ţară, pentru că în ultimii trei ani şi jumătate nu au avut şansa să aibă un loc de muncă aici, acasă. Pe 9 decembrie trebuie să veniţi la vot, pentru ca după 10 decembrie să putem vota un guvern pentru dumneavoastră, un guvern pentru români, care să reînfiinţeze cele 740.000 de locuri de muncă desfiinţate de Boc şi Ungureanu în ultimii ani. Vrem ca pe 9 decembrie să nu mai fie aleşi cei care au tăiat pensii şi salarii şi ne-au umilit copiii, care au vrut să închidă spitalul de la Segarcea şi să vă trimită 50 km în altă parte. Cei care au închis sute de şcoli, cei care nu au dat niciun leu primarilor USL pentru a duce la bun sfârşit proiectele începute, dar vorbeau frumos la televizor. Pe vremuri îi chema PDL şi erau portocalii. Azi îi cheamă ARD, adică vor să vă ardă încă o dată la buzunare. Ei sunt oamenii care şerpuiesc după ora cinci pe uliţe, promiţând câte 50 de lei şi câte o făină, pentru ca apoi să suferim 4 ani de zile. Sunt oamenii care stau în vile, merg cu jeep-uri, care ne râd în faţă şi ne spun că o să trăiţi bine, dar nu se ştie dacă noi sau doar ei. Pentru asta vă rog să veniţi, la vot, pe 9 decembrie”, a spus Valeriu Zgonea.
Primarul oraşului Segarcea, Nicolae Popa, a menţionat că Valeriu Zgonea este cel care a salvat Spitalul din Segarcea, pe care fosta guvernare a intenţionat să-l închidă. Tot cu sprijinul deputatului Zgonea, Segarcea va beneficia în următoarea perioadă de 15 milioane de euro, bani destinaţi sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în întreg oraşul, şi de fonduri în valoare de 600.000 lei pentru reabilitarea Parcului orăşenesc.

zgonea 1 Valeriu Zgonea, la Segarcea: „Să ridicăm steagul USL pe 9 decembrie!” poze

La rândul său, preşedintele Ion Prioteasa a declarat că Valeriu Zgonea, „un produs 100% al PSD Dolj”, este un reprezentant de valoare nu numai al Doljului, ci al României, apreciind colaborarea şi sprijinul constant acordat de preşedintele Camerei Deputaţilor.
„USL este un proiect al românilor pentru România. Vrem să aveţi speranţa şi încrederea că viaţa tuturor românilor va fi mai bună după alegerile din 9 decembrie. Viitorul la care sperăm este în faţa noastră. Este timpul să mergem înainte cu fruntea sus”, a mai spus Valeriu Zgonea.