Valeriu Zgonea, la Conferinţa Internaţională „Politică. Diplomaţie. Cultură”

zgonea conferinta Valeriu Zgonea, la Conferinţa Internaţională „Politică. Diplomaţie. Cultură” poze

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a participat, astăzi, la lucrările Conferinţei Internaţionale „Politică. Diplomaţie. Cultură”, organizate de Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, în parteneriat cu Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale al Universităţii din Craiova.
Valeriu Zgonea s-a referit la actualele controverse existente la nivelul construcţiei europene, vorbind despre riscurile de natură socială accentuate de criza economică, despre identitatea europeană şi rolul sporit al diplomaţiei parlamentare în stabilirea unei ordini durabile de securitate democratică şi în consolidarea rolului global al Uniunii Europene.
„Sunt voci care spun cu satisfacţie că s-a sfârşit cu statul asistenţial european, model care a oferit Europei Occidentale timp de câteva decenii prosperitate şi pace socială. Însă cu ce va fi înlocuit? Ce fel de Europă ne dorim? Aici trebuie să răspundă cetăţenii. Nu putem găsi soluţii doar în baza unor negocieri cu uşile închise. O uniune politică ar trebui să se dezvolte de jos în sus, de la cetăţeni la state şi de la state la Comunitate. Integrarea nu trebuie să fie un scop în sine, ci trebuie să ajute oamenii. Europenii au nevoie, acum, în primul rând de securitate socială și de locuri de muncă. Au nevoie de solidaritate”, a declarat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat faptul că miza declarată a reformării Uniunii este de a transforma construcţia europeană într-una mai democratică, mai aproape de interesele şi necesităţile cetăţenilor europeni, dar şi mai activă şi mai eficientă pe plan extern.
Totodată, Valeriu Zgonea a susţinut că este necesară fundamentarea unei viziuni proprii şi a unei strategii care să ofere soluţii eficiente problemelor ce privesc viitorul naţiunii noastre, locul său în Europa şi în lume. „În această Europă în schimbare, România trebuie să îşi identifice rolul, să fie în centrul acestor dezbateri şi în inima noii politici externe a UE. România trebuie să îşi asume rolul de lider în iniţiative regionale, prin sprijinirea proceselor de aderare la UE a statelor din Balcanii de Vest, prin dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu statele din Parteneriatul Estic, prin implementarea Strategiei Dunării, precum şi prin consolidarea poziţiei în Strategia Mării Negre”, a mai spus Valeriu Zgonea.
Conferinţa Internaţională „Politică. Diplomaţie. Cultură” a reunit, la Craiova, academicieni, cercetători, profesori universitari şi personalităţi ale lumii ştiinţifice, din ţară şi din străinătate.
Lucrările Conferinţei, aflate la prima ediţie, s-au desfăşurat în noul sediu al Facultăţii de Drept şi Științe Administrative din Craiova, unul dintre cele mai performante campusuri universitare din Europa, recent inaugurat.

Cabinetul Preşedintelui Camerei Deputaţilor
VALERIU ŞTEFAN ZGONEA