Valeriu Zgonea – întrevedere cu Cemil Çiçek, Preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei

 

 

Astăzi, 5 iunie 2013, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut o întrevedere cu Cemil Çiçek, Preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei, care întreprinde o vizită oficială în ţara noastră.
Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat stadiul cooperării bilaterale, dinamizarea raporturilor interparlamentare româno-turce, aspecte legate de consolidarea relaţiilor în toate domeniile de cooperare dintre cele două state şi perspectiva europeană a Turciei.
În cadrul întrevederii, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că dialogul parlamentar este o componentă extrem de importantă a efortului de a promova interesele comune ale României şi Turciei în foarte multe domenii. Totodată, Valeriu Zgonea a reafirmat sprijinul pe care România îl acordă aderării Turciei ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană.
Cei doi oficiali au menţionat interesul reciproc faţă de dezvoltarea nivelului schimburilor economice şi a investiţiilor, existând un potenţial important ce poate fi valorificat. Turcia este principalul partener comercial al României din afara UE şi din cadrul statelor membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN), iar ţinta este să atingem 10 miliarde de dolari pentru schimburile comerciale, în următorii ani.
„Sărbătorim, în acest an, 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Turcia. Avem tradiţia unei colaborări parlamentare bogate, iar această vizită ne oferă prilejul de a identifica noi posibilităţi de cooperare, graţie dialogului intensificat la nivelul conducerii celor două foruri legislative. Ne exprimăm disponibilitatea de a promova şi în viitor schimburile bilaterale la nivelul grupurilor de prietenie şi al comisiilor parlamentare de specialitate, ca vector de intensificare a raporturilor româno-turce în ansamblul lor. Suntem interesaţi să ne intensificăm cooperarea în domeniile cheie atât în plan economic, cât şi în cadrul formatelor regionale de cooperare existente”, a declarat Valeriu Zgonea.
La rândul său, Cemil Çiçek, Preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei, a subliniat nivelul excelent al relaţiilor de cooperare dintre cele două state, la rang de Parteneriat Strategic, exprimând aprecieri pentru susţinerea României în vederea aderării Turciei la Uniunea Europeană. De asemenea, Preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei a declarat că una dintre punţile de prietenie dintre cele două ţări este reprezentată de conaţionalii turci şi tătari din România, iar abordarea constructivă a statului român cu privire la minorităţile naţionale constituie un exemplu pentru întreaga regiune.

Cabinetul Preşedintelui Camerei Deputaţilor
VALERIU ŞTEFAN ZGONEA