Valeriu Zgonea, în vizită oficială la Zagreb

Valeriu Zgonea, în vizită oficială la Zagreb:

Împreună putem susține parcursul european al statelor din Balcanii de Vest, al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei

 

 

16 aprilie 2015

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, efectuează în perioada 15 – 16 aprilie o vizită oficială în Republica Croaţia, la Zagreb, la invitaţia preşedintelui Parlamentului Republicii Croaţia, Josip Leko. Vizita constituie o nouă etapă în continuarea şi aprofundarea dialogului bilateral dintre cele două Parlamente şi reprezintă un răspuns la vizita oficială în România a delegaţiei parlamentare croate, condusă de Josip Leko, în noiembrie 2013.

În cursul zilei de miercuri, 15 aprilie 2015, delegația parlamentară română a fost primită de doamna Kolinda Grabar-Kitarović, președintele Republicii Croația, prima femeie din Balcani aleasă preşedinte prin sufragiu universal.

În cadrul întrevederii, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a salutat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale româno-croate, care se reflectă în intensificarea dialogului politico-diplomatic.

Subliniindu-se dimensiunea specială a relației dintre cele două state, conferită de prezenţa comunităţii române şi istro-române în Croaţia, respectiv a comunităţii croate din România, au fost abordate subiecte legate de modul în care poate fi dinamizată relația bilaterală, atât la nivel politic, cât și la nivel sectorial și în planul cooperării economice.

Discuţiile dintre cei doi înalți oficiali au evidenţiat şi interesul pentru o coordonare mai strânsă în privinţa dosarelor de interes comun de pe agenda europeană și regională, începând cu evoluțiile instituționale la nivelul UE, securitatea energetică, politica de extindere și până la situația din regiunea Balcanilor de Vest, dinamica Parteneriatului Estic și relația cu Republica Moldova.

În context, Președintele Camerei Deputaților a declarat că România susține cu fermitate necesitatea extinderii Uniunii Europene către statele din regiune care au dorința și capacitatea de a îndeplini condițiile, principiile și valorile aflate la baza proiectului european. ”Este un obiectiv major care va contribui la afirmarea relevanței construcției europene ca actor global, mai ales în contextul noilor amenințări din vecinătatea estică a Uniunii Europene, dar și a avansării la nivel european a tendințelor eurofobe și eurosceptice. Împreună putem susține parcursul european al statelor din Balcanii de Vest, al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, prin valorificarea experienței noastre în domenii prioritare precum reforma sistemului judiciar, cooperarea în domeniul afacerilor interne, dar și pentru respectarea principiilor și valorilor europene, cu accent pe drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale unde țările noastre au o îndelungată tradiție”, a menționat Valeriu Zgonea.

Totodată, România și Croația au o viziune comună în ceea ce privește crearea unei Uniuni a Energiei care să urmărească accelerarea proiectelor de infrastructură în acest domeniu, inclusiv interconexiunile de energie electrică și gaze pentru o piață internă eficientă a energiei și pentru identificarea unor rute alternative de aprovizionare energetică a Europei.

”Poziția geografică a României în acest tablou poate acționa ca o verigă lipsă între regiuni cu surse energetice, cum ar fi Marea Caspică și Orientul Mijlociu și piața centrală și est-europeană. Împreună cu Croația putem să îi sprijinim pe cei mai vulnerabili dintre vecinii noștri de a găsi modalități de a-și reduce dependența energetică de anumite piețe, iar conectarea la Marea Neagră pentru accesarea surselor alternative de energie este o necesitate care va genera un anumit climat de stabilitate în regiune”, a mai spus Valeriu Zgonea.

Întrevederea cu preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia, Josip Leko, a relevat rolul deosebit al diplomației parlamentare în consolidarea și extinderea relațiilor dintre cele două țări. Președintele Camerei Deputaților a mulțumit pentru sprijinul activ și consistent acordat de Croația pe linia întăririi dimensiunii parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), eforturi ce s-au concretizat anul trecut prin organizarea la București a primei Adunări Parlamentare a statelor din Sud-Estul Europei. ”A fost un moment extraordinar pentru că toate statele din regiune s-au așezat la aceeași masă și au înțeles că ceea ce ne apropie e mai important decât ceea ce ne separă și că avem nevoie mai întâi de stabilitate și securitate în regiune, pentru a aduce mai apoi prosperitate cetățenilor noștri. Iar acum principalul nostru scop este să ne sincronizăm toate inițiativele de cooperare din cadrul acestui Proces cu eforturile statelor din regiunea Europei de Sud-Est, de îndeplinire a standardelor și obiectivelor de integrare europeană și euroatlantică”, a declarat Valeriu Zgonea.

Președinții Parlamentelor din România și Croația și-au exprimat satisfacția față de organizarea, în cursul anului trecut, a primului Forum de afaceri româno-croat, rezultat al eforturilor comune de diplomație parlamentară. Forumul de afaceri româno-croat a generat proiecte concrete în planul investițiilor reciproce și a condus la o creștere majoră a schimburilor comerciale dintre cele două țări, cu aproape 15 procente la sfârșitul anului trecut.

Agenda vizitei oficiale cuprinde, de asemenea, întrevederi cu prim – viceprim – ministru şi ministru de Externe, Vesna Pusić, cu alţi membri ai Guvernului croat, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Din delegaţia parlamentară fac parte deputaţii Cezar Cioată (Grup PC-PLR), Dorel-Gheorghe Căprar (Grup PSD) şi Giureci-Slobodan Ghera (Grupul minorităţilor naţionale), președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Croația din Parlamentul României. În cadrul vizitei oficiale, se vor semna memorandumuri de înțelegere privind extinderea cooperării la nivelul grupurilor parlamentare de prietenie și al comisiilor parlamentare de afaceri externe  de la București și Zagreb.

 

 

Cabinetul Preşedintelui Camerei Deputaţilor

VALERIU ŞTEFAN ZGONEA