Valeriu Zgonea: Consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu ar trebui să-i spună lui Traian Băsescu că s-a adresat greşit Curţii Constituţionale

zgonea Valeriu Zgonea: Consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu ar trebui să i spună lui Traian Băsescu că s a adresat greşit Curţii Constituţionale poze

Deputatul PSD Valeriu Zgonea a declarat astăzi că Traian Băsescu s-a adresat greşit Curţii Constituţionale în vederea soluţionării conflictului privind reprezentarea la Bruxelles, invocând în acest sens o lucrare scrisă de consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu.

„În mod normal, astăzi, Curtea ar trebui să constate existenţa unui conflict de natură constituţională între preşedinte şi prim-ministru şi să indice Parlamentul ca for de soluţionare a problemei. Aceasta este o opinie larg acceptată la nivelul juriştilor, ce poate fi regăsită în lucrările de specialitate. Se poate consulta în acest sens textul semnat chiar de consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu, în lucrarea „Constituţia României. Comentariu pe articole”, apărută în 2008 la editura C.H. BECK. Sunt convins că preşedintele Traian Băsescu şi-a consultat consilierul înainte de a întreprinde demersul instituţional la Curte! În acest caz, se dezice oare dl. Deaconu de ceea ce a publicat în lucrările de specialitate sau una scrie şi alta spune, atunci când interesul politic o cere?”.
Valeriu Zgonea consideră că, în cazul unui conflict între preşedinte şi prim-ministru, Curtea Constituţională nu poate decât să constate existenţa sau neexistenţa conflictului, responsabilitatea soluţionării lui revenindu-i Parlamentului.
„Preşedintele Traian Băsescu a făcut o eroare prin sesizarea Curţii Constituţionale privind reprezentarea la Bruxelles. Prin gestul său, şeful statului demonstreaza că nu îi place sub nicio formă dialogul şi că nu vrea să adopte o atitudine consensuală. Traian Băsescu nu este un „preşedinte-jucător”, ci un „preşedinte-conflictual”. Aceasta deoarece, într-un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi prim-ministru, Curtea Constituţională nu are competenţe de a stabili cine are sau nu are dreptate. Cei nouă judecători pot constata existenţa sau neexistenţa unui conflict şi atât. Rolul principal în tranşarea disputei revine Parlamentului, care dispune de pârghii constituţionale pentru sancţionare atât a premierului, cât şi a preşedintelui. Este vorba despre moţiunea de cenzură, respectiv procedura suspendării. O spune explicit inclusiv dl. Ştefan Deaconu.”
Biroul de Presă al PSD