Universitatea din Craiova va redeschide porţile Târgului de Crăciun, Winterland, miercuri, 16 decembrie 2015

Universitatea din Craiova va redeschide porţile Târgului de Crăciun, Winterland, miercuri, 16 decembrie 2015, începând cu ora 11:00. Holul clădirii centrale a Universităţii va deveni gazda evenimentului dedicat sărbătorilor de iarnă şi îi va primi cu căldură pe toţi vizitatorii. Evenimentul se va încheia duminică, 20 decembrie 2015.

Winterland este un eveniment ce a căpătat deja tradiţie pentru Universitatea din Craiova  (se află la a cincea ediție) şi, la fel ca anul trecut, va expune spre vânzare decoraţiuni şi aranjamente naturale cu specific de sărbătoare, realizate de studenţii Facultăţii de Horticultură, secţia Peisagistică, sub atenta supraveghere a profesorilor lor coordonatori (conf. univ. dr. Nicu Carmen şi lect. univ. dr. Mandă Manuela).

Pentru a realiza aranjamente naturale și ornamente vor fi folosite conuri de brad, nuci, ghinde, boabe de cafea, foi de porumb, paste făinoase, merișoare, crenguțe de brad.

De asemenea, la expoziție vor fi prezentate produse agro-alimentare realizate de către studenții specializării Tehnologia prelucrării produselor agricole din cadrul Facultății de Horticultură, produse cu care au câștigat diverse concursuri studențești.

În deschiderea Târgului de Crăciun va avea loc un program artistic susținut de membrii Ansamblului Alunelu din Pielești (Dolj) și de elevii Liceului Voltaire.

 

 

BIROUL DE PRESĂ