UNIVERSITATEA CRAIOVA – AC MILAN, LIVE Piața “Frații Buzești” – zona Bancpost. Joi, 27 iulie 2017, ora 20:00.

Univ Milan UNIVERSITATEA CRAIOVA   AC MILAN, LIVE  Piața “Frații Buzești”   zona Bancpost. Joi, 27 iulie 2017, ora 20:00. poze

Municipalitatea anunță instalarea unui ecran gigan în Centrul VEchi pentru vizionarea partidei dintre CSU Craiova și AC Milan. Viceprimarul Adrian COsman a făcut azi anunțul.

„Primăria Municipiului Craiova marchează revenirea Universității Craiova in cupele europene, organizând un eveniment dedicat tuturor suporterilor din Bănie. Piața “Fratii Buzești” se va transforma intr-o peluza a unei mari iubiri! Pe un impresionant ecran, mâine va fi transmisă partida tur, dintre Universitatea Craiova și A.C Milan, meciul începând cu ora 21.00”, a declarat viceprimarul Adrian Cosman.

Ulterior, primăria Craiova a emis și un comunicat de presă, în care lansează invitația la meci pentru toți suporterii din Bănie.

 

„Primăria Municipiului Craiova marchează revenirea echipei de fotbal Universitatea Craiova în Cupele Europene, organizând un eveniment dedicat tuturor suporterilor din Bănie.

Joi, 27 iulie 2017, începând cu ora 20:00, Piața “Frații Buzești” – zona Bancpost – se va transforma într-o peluză a unei mari iubiri pentru Universitatea Craiova. Pe un impresionant ecran, craiovenii au ocazia să urmărească, LIVE, meciul duelului dintre Universitatea și A.C. Milan, “rosso-nerii” milanezi. Suporterii care nu se deplasează la Drobeta Turnu Severin și doresc să urmărească partida într-o atmosferă specifică unui oraș european, de talia Craiovei, sunt așteptați joi, 27 iulie, după ora 20.00, în Piața Frații Buzești, zona Bancpost. La Craiova, ca de altfel în toată Oltenia, fotbalul și Universitatea reprezintă o a doua “religie”. În compania prestigioaselor echipe din Italia, multipla CAMPIOANĂ Universitatea Craiova, prin cele două generații de excepție – 1974 și 1982 – a înregistrat succese neatinse până atunci de către fotbalul românesc.

În 1973, CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI elimina pe A.C. Fiorentina, prin golul înscris în minutul 89 de către legendarul Ion Oblemenco.

În 1982, CRAIOVA MAXIMA elimina, pentru a doua oară, celebra formație “viola” din Florența, Orașul Renașterii Europene.

2017 este anul când noi înșine renaștem fotbalistic, în context european: UNIVERSITATEA CRAIOVA – A.C. MILAN.

Urăm mult succes echipei noastre Universitatea Craiova și vă așteptăm cu drag să urmărim revenirea Băniei fotbalistice în elita europeană a sportului rege”.