„Ultrasul” Marcea, în plenul CJ Dolj: Eu am învățat de mic pe stadion că dăm „ceva” lui Dinamo, dar nu jucători!

marcel marcea pdl „Ultrasul” Marcea, în plenul CJ Dolj: Eu am învățat de mic pe stadion că dăm „ceva” lui Dinamo, dar nu jucători! poze

Pedelistul Marcel Marcea a însuflețit ședința de azi a CJ Dolj după ce a ridicat problema transferului unui junior craiovean la Dinamo București, mutare contrară „spiritului craiovean”, după cum a precizat alesul județean.

Consiliul Județean avea de aprobat o modificare a regulamentului de organizare și funcționare a clubului de copii și juniori al consiliului județean, când Marcea l-a interpelat pe directorul Bogdan Pâncu.

marcel marcea „Ultrasul” Marcea, în plenul CJ Dolj: Eu am învățat de mic pe stadion că dăm „ceva” lui Dinamo, dar nu jucători! poze

„Domnule director, vreau să vă întreb dacă numele Alin Dudea vă spune ceva. Este creația clubului dumneavoastră, că am văzut acum câteva zile că a semnat cu Dinamo. Eu vreau să vă spun că pe mine personal m-a dus tata la stadion acum 40 de ani și primul lucru pe care l-am învățat acolo e că noi oltenii dăm „ceva” lui Dinamo. La rândul meu m-am cu copiii la stadion și i-am învățat același lucru. Asta-i viața! Ăsta e spiritul Craiovei! Acum văd că nu le mai dăm „ceva” celor de la Dinamo, le dăm jucători. Păi se alege praful de spiritul Craiovei în condițiile astea. Nu zicea nimeni nimic dacă pleca, așa cum au plecat și alții, la 30 de ani, dar cum să lăsăm un copil crescut aici la Craiova să plece la 16 ani la Dinamo? Eu zic pe viitor să luăm în calcul să dăm copiii și juniorii celor de la clubul cu care avem parteneriat (CSU Craiova- nr), că poate manageriază mai bine”, a spus Marcea.

„Nu  fost opțiunea noastră să meargă la Dinamo, a fost opțiunea jucătorului care a împlinit vârsta să semneze un contract de profesionist. Sigur că și noi ne-am fi dorit să meargă la CSU, dar nu avem noi puterea să decidem acest lucru”, i-a replicat Pâncu.

 

Șeful CJ Dolj, Ion Prioteasa, a intervenit și el, cu un îndemn general la mobilizare pentru păstrarea tinerelor talente în Craiova. „Să știți că și noi am fost pe stadion și la fel ne-am crescut copiii, tot cu această ură față de Dinamo. Eu zic însă că, de acum încolo, că avem și noi în sfârșit din nou echipă în prima divizie, acest lucru ne obligă să ne mobilizăm mai bine și să facem în așa fel încât acești copii să rămână aici”, a spus Prioteasa.

Întrebat ulterior ce era acel „ceva” oferit de mic dinamoviștilor, consilierul PDL s-a dar lovit de amnezie. „Nu aș putea spune exact acum. Cred că de „sănătate” era vorba!”, a spus Marcea