UCV:  „Un mediu sănătos pentru viitorul tău”, ediția a III-a, 2019

 

 

 

Marţi, 16 iulie 2019, de la ora 10.00, în Aula „Mihai I al României” (Universitatea din Craiova) are loc conferința de deschidere a proiectului „Un mediu sănătos pentru viitorul tău”Schema de Granturi Școli de vară ROSE (Romania Secondary Education Project), ediția a III-a/2019, 

 

care se desfăşoară în perioada 14-28 iulie 2019 la Universitatea din Craiova, Facultatea de Horticultură. În acest an la Școala de vară participă 52 de elevi, din patru licee din zona Olteniei: Colegiul Naţional „Ioniţă Asan“ Caracal, județul Olt; Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru“ Târgu Jiu, județul Gorj; Colegiul Tehnic „Danubius“ Corabia, judeţul Olt și Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ Slatina, județul Olt. Programul de activități al Școlii de vară „Un mediu sănătos pentru viitorul tău” asociază diverse activități complementare: cursuri de vară și ateliere specifice tematicii abordate prin care cursanții vor dobândi un bagaj academic introductiv și vor deprinde strategii noi de învățare, ateliere de lucru specifice dezvoltării personale, cursuri de consiliere profesională și orientare în carieră.

De asemenea, elevii au incluse în program: vizite de studiu, întâlniri cu agenți economici reprezentativi din zonă, vizite la muzee, la instituțiile de artă și cultură pentru descoperirea Craiovei şi Olteniei culturale și istorice, participarea la diverse evenimente culturale și sportive și o excursie pe un traseu turistic pentru studiul biodiversității.

ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.

 

DIRECTOR DE GRANT: Prof.univ.dr. Sina Niculina COSMULESCU

E-mail: sinacosmulescu@hotmail.com