UCV: Student antreprenor, student responsabil. Un student al Facultăţii de Horticultură (Universitatea din Craiova) a dezvoltat un program de reciclare a dozelor de aluminiu în Craiova

 

 

Un student al Facultăţii de Horticultură (Universitatea din Craiova) a dezvoltat un program de reciclare a dozelor de aluminiu în Craiova. Cu ajutorul Asociaţiei Alucro, singurul ONG din ţară ce se ocupă exclusiv cu reciclarea dozelor din aluminiu şi deţinătoare a licenţei Every Can Counts, Mihai Duca a amplasat opt recipiente din carton pentru colectarea selectivă a ambalajelor de băuturi.

Dozele pot fi depuse în recipientele de colectare amplasate în următoarele locaţii: Clădirea centrală a Universităţii din Craiova (Str. A.I. Cuza), căminele studenţesti 1, 2, 3 (Campus Agronomie), Facultatea de Agronomie (lângă sala 119, parter) sau la Facultatea de Chimie (Str. Calea Bucureşti).

„Aluminiul este materialul cel mai uşor de reciclat, economisindu-se 95% din energia totală pentru fabricarea unei noi doze. Sunt convins că avem forța necesară pentru a fi cetățeni motivați, promovând astfel mesajul responsabilității sociale. Mulțumesc Universității din Craiova şi Facultății de Horticultură pentru susținerea acordată!” spune tânărul antreprenor.

Campania de colectare a dozelor de aluminiu se desfăşoară în perioada octombrie 2019 – mai 2020. Proiectul este realizat în cadrul programului „Granturile GreenMania”, derulat de Every Can Counts Romania.