UCV: Simpozionul Internaţional „Limba şi literatura italiană în perspectivă sincronică şi diacronică” Craiova, 19 – 20 septembrie 2014

 

Secţia de Limba şi Literatura Italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova organizează în zilele de 19 şi 20 septembrie 2014 cel de al VI-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova, intitulat Limba şi literatura italiană în perspectivă sincronică şi diacronică, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso” din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri – Sediul Central din Roma.

Lucrările simpozionului se vor desfăşura în limbile italiană şi română şi sunt grupate în patru secţiuni: literatură, literatură comparată, lingvistică şi didactica limbii şi a literaturii italiene.

Comitetul ştiinţific al simpozionului internaţional Limba şi literatura italiană în perspectivă sincronică şi diacronică este format din personalităţi marcante ale italienisticii: prof. Emanuele Banfi, Universitatea „Bicocca” din Milano, Italia; prof. Francesco Bruni, Universitatea Ca’ Foscari di Veneţia, Italia; prof. Gonaria Floris, Universitatea din Cagliari, Italia; prof. Barbara Fraticelli, Universitatea Complutense din Madrid, Spania; prof. Daniela Ianeva, Universitatea „San Clemente d’Ocrida” din Sofia, Bulgaria; prof. Rita Librandi, Universitatea „L’Orientale” din Napoli, Italia; prof. Alfredo Luzi, Universitatea din Macerata, Italia; prof. Carla Marcato, Universitatea din Udine, Italia; prof. Carla Marello, Universitatea din Torino, Italia; prof. Piera Molinelli, Universitatea din Bergamo, Italia; prof. Alberto Roncaccia, Universitatea din Lausanne, Elveţia; prof. Giampaolo Salvi, Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, Ungaria; prof. Luca Serianni, Universitatea „La Sapienza” din Roma, Italia; prof. Silvana Tamiozzo Goldmann, Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia, Italia; prof. Lorenzo Tomasin, Universitatea din Lausanne, Elveţia; conf. univ. dr. Monica Fekete, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, România; prof. univ. dr. Oana Sălişteanu, Universitatea din Bucureşti, România; conf. univ. dr. Roxana Utale, Universitatea din Bucureşti, România; prof. univ. dr. Elena Pîrvu, Universitatea din Craiova, România.

Cu această ocazie, vor sosi la Craiova 74 de cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Albania, Australia, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia şi de la următoarele universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Universitatea Tibiscus din Timişoara.

Universitatea din Craiova este reprezentată de următoarele cadre didactice:  prof. univ. dr. Elena Pîrvu, conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin, lector univ. dr. Ramona Lazea, lector univ. dr. Lavinia Similaru, lector univ. dr. Mihaela Popescu, asist. univ. dr. Oana-Adriana Duţă.

Conferinţele plenare vor fi susţinute de prof. Immacolata Tempesta, Universitatea din Salento (Una scrittura formale libera. Usi nuovi dell’italiano) şi prof. Massimo Arcangeli, Universitatea din Cagliari (Per una storia linguistica italiana “dal basso”. Prospettive di ricerca e primi materiali).

În cadrul simpozionului, sâmbătă, 20 septembrie 2014, vor fi prezentate volumele Il parlato a scuola, de Francesco de Renzo – Immacolata Tempesta (Aracne Editrice, Veneţia, 2014); Libero Bigiaretti. Storie di sentimenti. Profilo critico con Appendice di testi rari, de Carla Carotenuto (Metauro Edizioni, Pesaro, 2014); Lo spazio sospeso di Angelo Fiore: una lettura del “Supplente”, de Marco Carmello (Centro Studi „Angelo Fiore”, Palermo, 2014); Lingue speciali e settoriali in italiano. “Istruzioni per l’uso”, de Giorgia Milioni şi Athanasia Drakouli (Disigma Editrice, Atena, 2014); Discorso e cultura nella lingua e nella letteratura italiana. Atti del V Convegno internazionale di italianistica dell’Università di Craiova, 20-21 settembre 2013, cordonat de Elena Pîrvu (Cesati Editore, Firenze, 2014).

La deschiderea festivă a simpozionului, ce va avea loc vineri, 19 septembrie 2014, ora 10.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova; prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prorector cu relaţiile internaţionale; prof. univ. dr. Nicu Panea, decanul Facultăţii de Litere; prof. Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso” din Bucureşti şi ataşat cultural al Ambasadei Italiei în România; conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu, prodecan al Facultăţii de Litere; prof. univ. dr. Elena Pîrvu, prodecan al Facultăţii de Litere, coordonatorul Secţiei de Limba şi Literatura Italiană a Facultăţii de Litere.

 

BIROUL DE PRESĂ