UCV: „Regele Lear” se joacă la Festivalul Internațional FURORE din Germania

Producția de licență a studenților Departamentului de Arte al Universității din Craiova, spectacolul „Regele Lear”, de W. Shakespeare, regia prof. univ. dr. Alexandru Boureanu, participă în perioada 21-24 iulie 2016 la prima ediție a Festivalului Internațional FURORE, organizat de Academia de Performing Arts din Baden-Württemberg (ADK). Spectacolele selectate se vor juca la Academia de Performing Arts din Baden-Württemberg, Academia de Film Baden-Württemberg, precum și la Teatrul de Stat din Stuttgart. Festivalul Internațional FURORE, organizat de Academia de Performing Arts din Baden-Württemberg (ADK), propune un spațiu de întâlnire pentru tineri artiști din întreaga lume. Artiști internaționali din diferite domenii de artă au aici șansa de a participa la ateliere de creație, precum și de a discuta noi forme și metode de abordare artistică și creativă.

Spectacolul studenților anului terminal al Departamentului de Arte, Artele Spectacolului de Teatru – Actorie a fost selectat în urma analizării celor 50 de spectacole care au aplicat spre selecție, fiind printre cele opt spectacole principale selecționate.

Distribuția spectacolului „Regele Lear” este alcătuită din studenții-actori: Andrei Ștefănescu (Lear), Marina Cozeca (Ducele de Cornwall / Regan), Erika Ghiță (Ducele de Albany / Goneril), Andrei Nedelea (Ducele de Kent), Robert Iovan (Contele de Gloucester), Vlad Edițoiu (Edgar), Cătălin Miculeasa (Edmund), Flavia Cătălina Dobre (Bufonul), Denisa Maria Cocoroveanu (Oswald / Cordelia). Din echipa de creație și producție a spectacolului fac parte: asistent regie Asist. Univ. dr. Alina Mangra; Scenografie / Make-up design: Minela Popa; Concepție păpuși / Costume: Mihaela Guran; Muzica: Andrei Nedelea; Light Design & Sound: Ionel Dumitriu; Tehnică de scenă: Emil Slăvulete.

Marți, 27 iulie 2016, la ora 20:30, în Aula Buia a Facultății de Agronomie, va răsuna gongul finalului de studii universitare pentru promoția 2013-2016, spectatorii fiind invitați la o ultimă reprezentație a spectacolului.

Departamentul de Arte

Lect.univ.dr. Hariclea Nicolau