UCV: Manifestări dedicate Zilei Filosofiei

Universitatea din Craiova, în colaborare cu Centrul de Cercetări Filosofice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Editura Universitaria din Craiova organizează joi, 21 noiembrie 2013, între orele 12 – 14, în Sala Albastră a Universităţii, o serie de manifestări dedicate Zilei Filosofiei. Organizatorii au pregătit o întâlnire-dezbatere între studenţii Universităţii din Craiova, elevii liceelor craiovene şi prof. univ. dr. acad. Gheorghe Vlăduţescu, pe tema „Pentru ce, filosofia?”. De asemenea, manifestările vor cuprinde şi o lansare de carte: „Scepticismul grec ca filosofie critică”, sub semnătura lui Gheorghe Vlăduţescu.
Manifestările se desfăşoară în cadrul parteneriatului educaţional dintre Universitatea din Craiova, Centrul de Cercetări Filosofice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Colegiul Naţional „Carol I” Craiova, Colegiul Naţional „Elena Cuza” Craiova, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova, Liceul „Matei Basarab” Craiova.
BIROUL DE PRESĂ