UCV: Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova domnului academician Basarab Nicolescu (Franța)

Conducerea Universității din Craiova are deosebita plăcere să anunțe că miercuri, 28 octombrie 2015, la ora 11:00, la Sala Albastră (sediul central, str. A.I. Cuza, nr. 13) va avea loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova domnului academician Basarab Nicolescu (Franța), fizician și filozof cu largă recunoaștere internațională, personalitate marcantă a științei și culturii românești din diaspora.

Membru al Academiei Române, laureat a numeroase premii și distincții internaționale, Basarab Nicolescu este recunoscut în întreaga lume drept inițiator al transdisciplinarității ca metodologie de cercetare și înțelegere a realității.

Festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa marchează debutul unui întreg șir de manifestări care îl vor avea în centrul lor pe ilustrul savant și care vor culmina cu Congresul internaţional “LIGHTS OF THE WORLD”, ce va fi organizat de Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și cu alte instituții academice, sub egida Biroului UNESCO de la Veneţia.

Congresul se va desfășura la Palatul Parlamentului din București în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2015 și va fi dedicat celebrării anului 2015 ca An Internațional al Luminii (UNESCO) și An European al Dezvoltării (Uniunea Europeană). El va cuprinde comunicări în plen și pe secțiuni (Stiință – Cultură – Educație – Dezvoltare durabilă), gale de filme, prezentări multimedia și show-uri demonstrative de lumini, expozitii de carte, pictură, fotografii artistice, precum și de alte valori ce pot să fie reunite sub genericul “luminilor lumii”. Astfel, conceptul “luminile lumii” va fi promovat din perspectiva transdisciplinară, cu evidentierea multiplelor sale valențe și simboluri din știință, cultură, educație și ca vector al dezvoltării durabile în societatea secolului XXI.

La congres vor fi prezenți peste 350 de participanți din țară și din străinătate, numeroase personalități ale lumii științifice, culturale și educative contemporane, cercetători, profesori, manageri, formatori și lideri de opinie.

Informații suplimentare se pot obține de pe pagina web a congresului, http://iyl2015.infim.ro

 

Prof.univ.dr. Radu Constantinescu

Director Dept. Cercetare Științifică