UCV: A doua ediţie a Competiţiei naţionale „Să cunoaștem Mecatronica și Robotica” – Program

Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din cadrul Universității din Craiova și SMC Romania S.R.L organizează, în zilele de 25 și 26 mai 2015, a doua ediţie a Competiţiei naţionale „Să cunoaștem Mecatronica și Robotica”, deschisă tuturor studenților din învăţământul superior tehnic din România, indiferent de forma de studii, precum și elevilor din liceele de specialitate.

Iniţiativa de a organiza şi sponsoriza această competiţie se bazează pe experiența Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova în organizarea unor astfel de manifestări, urmărindu-se astfel a dezvolta şi menţine, în interes reciproc, relaţii de colaborare cât mai strânse cu mediul industrial.

Competiţia are drept scop principal stimularea şi cointeresarea studenţilor pentru creşterea nivelului teoretic şi practic, prin implementarea tehnologiilor moderne de automatizare industrială şi promovarea temelor de interes major pentru industrie, cercetare şi învăţământ. Totodată, studenţii și elevii participanţi vor avea posibilitatea de a cunoaşte şi lucra nemijlocit cu echipamente de ultimă generaţie.

Condiţiile de participare la competiţie sunt nerestrictive, fiind susținută totodată și participarea elevilor, astfel încât atât universităţile/facultăţile, cât şi sponsorii să își poată clădi premisele unei susțineri pe termen lung a educației.

La prima ediţie a concursului, desfășurat la Universitatea din Craiova, au fost înscrise în concurs patru echipe reprezentând universitățile din regiune, respectiv din Craiova, Petroșani, Pitești și Tîrgu Jiu. La această a doua ediție, s-au înscris universitățile din București, Sibiu, Cluj, Galați, Reșita, Petroșani, Pitești, Tîrgu Jiu și Craiova.

 

 

Programul competiției este următorul:

 

Luni – 25.05.2015:

ora 18:30 – ședința organizatorică și stabilirea probelor de concurs

 

Marți – 26.05.2015:

8:30 – 9:00 – deschidere oficiala – Sala de Consiliu a Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică (Bulevardul  Decebal, nr.107)

 

Proba de Mecatronică – Holul din fața Sălii de Consiliu – Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică ( Bulevardul  Decebal, nr.107)

09:00 – 10:00 – Proba de mecatronică Ia: Asamblare pentru 4 echipe

10:00 – 11:00 – Proba de mecatronică Ib: Asamblare pentru celelalte 4 echipe

11:00 – 13:00 – Proba de mecatronică IIa: Programare pentru 4 echipe

13:00 – 15:00 – Proba de mecatronică IIb: Programare pentru celelalte 4 echipe

 

Proba de roboți mobili – Holul din fața bibliotecii de periodice  – Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, Bulevardul  Decebal, nr.107 (alăturat holului în care se desfășoară proba de mecatronică)

09:00 – 13:00 – Antrenament roboți mobili

13:00 – 14:00 – Proba de roboți mobili – viteza

14:00 – 15:00 – Proba de roboti mobili – obstacole

 

15:30 – 16:30 – Festivitatea de premiere

 

 

BIROUL DE PRESĂ