U„FL” a negociat costul concediilor la mare pentru sezonul estival 2012

UFL U„FL” a negociat costul concediilor la mare pentru sezonul estival 2012 poze

Salariatii bugetari au fost privati pentru anul 2012 de dreptul de a beneficia de bilete de odihna subventionate de la buget, asa cum au fost obisnuiti anul trecut si pana in anul 2009.
Guvernarea anterioara a decis sa nu prevada in bugetul pe anul 2012 al Casei Nationale de Pensii Publice (CNPP) sume din care sa subventioneze o parte semnificativa (50-75%) din pretul biletelor la munte si la mare pentru bugetari, astfel ca actuala Putere, chiar si daca ar fi dorit sa corecteze aceasta nedreptate, nu ar mai fi putut pentru anul 2012, din cauza termenelor mari, de luni de zile, necesare pentru includerea acestor sume in buget si organizarii licitatiilor cu operatorii din turism.

In conditiile date, Biroul Executiv al Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici si Personalului Contractual „Forta Legii” a decis sa negocieze direct cu operatorii de turism de pe litoral oferte dedicate in exclusivitate membrilor de sindicat ai sindicatelor care fac parte din federatia noastra sindicala.

Ofertele speciale negociate se vor gasi in exclusivitate pe site-ul nostru www.fortalegii.ro, urmand ca fiecare membru de sindicat sa poata beneficia de aceste oferte in limita numarului locurilor disponibile pe fiecare serie, adresandu-se sindicatului din care face parte.

Ofertele au fost negociate pornind de la pachete minimale, cu cazare si mic dejun, dupa caz, care sa poata asigura o flexibilitate mai mare si preturi de baza cat mai reduse, dat fiind ca nu mai exista subventii.

 Doritorilor le stam la dispozitie si le uram, de pe acum, concedii placute!

OFERTELE ACESTEI PERIOADE –   preturi pornind de la:

266 lei/pers./6 nopti cazare, EFORIE SUD, Hotel * *, cu mic dejun inclus.

315 lei/pers./6 nopti cazare, MAMAIA, Hotel * * *, cu mic dejun bufet suedez.

366 lei/pers./6 nopti cazare, OLIMP, Hotel * *, masa cu fisa-cont de 120 lei/pers.