Trei zile cu premieră și povești la Teatrul Colibri Craiova!

 

 

Vineri, 19 aprilie 2019, la ora 19:00, Teatrul Colibri își așteaptă cu drag publicul la cea de-a treia premieră a anului, Chirița în Iași, după Vasile Alecsandri, spectacol în regia lui Beczásy Balázs Áron, cu scenografia semnată de Judit Dobre-Kóthay, asistent scenografie Gyopár Papp, muzica Bakk-Dávid László.

În distribuție regăsim actorii: Alla Cebotari, Mugur Prisăcaru, Alis Ianoș, Geo Dinescu, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Cosmin Dolea, Adriana Ioncu, Oana Stancu,  Ionica Dobrescu, Robert Iovan, Marin Fagu.

Chirița în Iași este un spectacol eveniment, provocator, care plasează celebra piesă a lui Alecsandri în spațiu și timp nedeterminate, un spectacol în care ne regăsim acum, în contemporaneitate.

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 10 ani.

 

Sâmbătă, 20 aprilie 2019, la ora 18:00 îi cunoaștem pe Prietenii Motanului Încălțat, în spectacolul cu scenariul şi regia semnate de actriţa Iulia Cârstea. Alături de colegii de scenă Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu prezintă isprăvile unei trupe amatoare de teatru de păpuși și admiratoare a vestitului motan.

 

Duminică, 21 aprilie 2019, la ora 11:00 este programat spectacolul De-a capra cu trei iezi, adaptare după Ion Creangă, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub, cu: Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu.

 

Pentru premieră prețul biletului este 10 lei, iar pentru spectacolele din week-end 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 19:00, iar duminica în intervalul 10:00 – 13:00.

 

Reamintim că, după ora de începere a spectacolului, accesul în sală nu mai este permis.