TNC: Reluarea reprezentaţiilor spectacolului-eveniment RINOCERII de Eugène IONESCO, în regia lui Robert WILSON

 

 

 

Începând cu această toamnă se vor relua reprezentaţiile spectacolului-eveniment RINOCERII de Eugène IONESCO, în regia lui Robert WILSON. Reprezentaţiile vor avea loc în zilele de 10, 11, 12 octombrie şi 1, 2, 28, 29, 30 noiembrie la Sala Amza Pellea. Spectacolul din ziua de 2 noiembrie a fost selecţionat pentru Festivalul Naţional de Teatru 2014, a 24-a ediție, din perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014 de la Bucureşti.

Spectacolul a avut premiera pe 2 iulie, primind rezonanţa celui mai important proiect teatral derulat în România în ultimele două decenii, prin prisma notorietăţii regizorului artistic, americanul Robert Wilson, a originalităţii viziunii acestuia asupra capodoperei dramaturgiei ionesciene, a echipei de colaboratori veniţi din şapte ţări pentru a se alătura echipei tehnice a Naţionalului, a celor 23 de actori şi nu în ultimul rând a impresionantei colecţii de echipamente de scenă ce decupează ireal spaţiul de joc.

 

Iată câteva ecouri care au urmat premierei:

 

ʺPiesa în esența ei este destul de dură și violentă, destul de neliniștitoare despre condiția umană și despre faptul că omul este în fața rinocerizării generale a societății în care trăim. Acum, omul este în situația de a-și pierde umanitatea, ceea ce și spune în monologul final. Dar spectacolul este pur Bob Wilson. […]  Pe scenă vezi fiecare moment, atât de plastic este coregrafiat. Este ca un fel de pictură, de sculptură în mișcare, o explozie de artă contemporană, de artă vizuală foarte rafinată, la cel mai înalt nivel. Să mergi la teatru și să vezi ceva atât de rafinat și de abstract este interesant nu numai pentru publicul craiovean, ci și pentru cel bucureștean, pentru că nu au văzut niciodată așa ceva.ʺ

[Andrei ȘERBAN, regizor, revista Mozaicul]

 

ʺEste o poezie scenică specială a lui Robert Wilson, care se regăsește în aceste imagini, poezia luminii, a profunzimii spațiului, ciclorama aceea care este folosită permanent și decupează foarte frumos spațiul, dar există și o precizie a luminii la care Wilson ține foarte mult, este foarte riguros în acest sens. De asemenea, observăm un fel de decupaj al mișcării ca urmare a faptului că regizorul are această rădăcină în dans, în coregrafie, acesta fiind unul din punctele forte ale lumii lui.ʺ

[Tompa GABOR, regizor, revista Mozaicul]

 

ʺSpectacolul de la Craiova al arhitectului Wilson, o suită de tablouri vivante, uluiește prin frumusețea formelor. Un scaun agățat într-o scenă, un receptor suspendat într-o alta, vrafuri de hârtii mototolite în următoarea, platforme cu scări, un divan alb cu tăietură modernă, cu același spătar în care golul a înlocuit materia, toate anulează convenția dramatică bazată pe iluzie, personaj și empatie pentru a o înlocui cu o retorică vizuală de sine stătătoare.ʺ

[Cristina RUSIECKI, Cultura]

 

ʺDe aceea, faptul că Mircea Cornişteanu, directorul Teatrului Național „Marin Sorescu”, l-a convins pe Robert Wilson să pună în scenă Rinocerii la Craiova este un eveniment întru totul remarcabil. Robert Wilson este un tipic regizor al teatrului postdramatic, el face spectacole în care elementul vizual este preponderent, după scenarii proprii, sau masacrând fără milă mari piese ale literaturii dramatice. Wilson mărturiseşte că a avut repetate ocazii să monteze piese de Ionesco, uneori la cererea autorului însuşi. A refuzat mereu, pentru că nu dorea să se subordoneze decât propriei sale inspiraţii, nicidecum să urmeze gândul altcuiva. A făcut-o de data asta, iar rezultatul este mai mult decât interesant.ʺ

[Adrian MIHALACHE, Teatrul azi]

 

ʺWilson este un pictor, arhitect și un artist pentru scena vizuală. El are o ureche pasionată de genul de muzică care se repetă în minte mult timp după ce se oprește în difuzoare. Producția a avut multe momente vizuale şi fonetice memorabile, dar pentru mine, caracteristica cea mai impresionantă a fost caracterizarea echipei de actori de la Craiova. Fiecare actor a dat o amprentă personală care a fost amuzantă, exactă şi cu un sentiment de ritm intern care a dat impresia unui dans viu. Bérenger chiar semăna cu Ionesco, pe care l-am întâlnit o dată, când l-am rugat să ia parte la o conferinţă la Londra, și a cărui curtoazie și solemnitate, folosite pentru un efect comic, a rămas în mintea mea de atunci.ʺ

[John ELSOM, scriitor, profesor universitar şi director al arts interlink]

 

Mai jos prezentăm lista de preţuri aferente categoriilor de bilete şi ofertele speciale lansate pentru cei ce doresc să vadă sau să revadă în această stagiune spectacolul RINOCERII de Eugène IONESCO, în regia lui Robert WILSON:

 

Preţuri bilete:

  • Reprezentaţie în FNT – 2 noiembrie 2014:
    • 100 lei – categoria I
    • 80 lei – categoria II
    • 60 lei – categoria III
    • Reprezentaţii 10-11-12 octombrie 2014 şi 1, 28, 29, 30 noiembrie 2014:
      • 80 lei – categoria I
      • 60 lei – categoria II
      • 50 lei – categoria III
      • 40 lei – elevi, studenţi, pensionari

 

Oferte speciale!

  • 1 bilet categoria I + 1 bilet categoria I la preţ redus 50% = 120 lei
  • 1 bilet categoria II + 1 bilet categoria II la preţ redus 50% = 90 lei
  • 3 bilete categoria III + 1 bilet categoria III gratuit = 150 lei
  • 1 bilet categoria I pentru grupuri organizate (minim 8 persoane) = 50 lei
  • gratuitate pentru actori, regizori, scenografi, secretari literari din toate teatrele ţării, în baza rezervării prealabile la telefon: 0741 390 412; 0749 681 034; 0729 046 385.

 

 

Biletele la spectacole pot fi procurate de la agenţia teatrală, Str. A.I.Cuza, nr. 11, Craiova, cu program zilnic de la 09h30-18h30, telefon 0251 413 677 sau online pe www.tncms.ro/bileteportal.php şi www.eventim.ro