“Tineri voluntari, in comunitate!” – proiect în oraşul Băileşti

Asociaţia Good Education desfăşoară, în perioada septembrie – octombrie 2020, proiectul “Tineri voluntari, în comunitate”, în localitatea Băileşti. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Conţinutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziţia Consiliului Judeţean Dolj şi nu implică nicio responsabilitate din partea acestuia.
În cadrul proiectului, tinerii din oraşul Băileşti vor avea posibilitatea să înţeleagă statutul de voluntar şi implicit să participe la o serie de activităţi care să ajute comunitatea. Alături de Asociaţia Good Education vor participa so reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Alexandru şi Aristia Aman şi ai Muzeului Olteniei.
“O implicarea directă a tinerilor în problemele comunităţii din care fac parte îi va ajuta să înţeleagă mai bine realitatea dar şi gravitatea anumitor probleme care se perpetuează în oraşul lor. Odată cu implicarea activă a tinerilor, cursul acestui oraş se va schimba, cu siguranţă, în bine. Este nevoie însă de un imbold care să îi ajute să înţeleagă aceste lucruri. Doar povestindu-le despre situaţia existentă, cu siguranţă, foarte puţini tineri vor înţelege ideea de voluntariat”, a declarat Rodica Fota, preşedintele Asociaţiei Good Education.