Termo Craiova SRL a mai scos un bloc de pe lista neagră a debranşaţilor

În urma analizei listelor cu debitorii pe fiecare bloc/scară, SC Termo Craiova SRL a luat decizia de a întrerupe, începând cu data de 02.03.2015, furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum la blocul C9, scara 1, Asociația 1 Cerna.

În perioada 02.03.2015 – 06.03.2015, Asociația 1 Cerna a achitat suma de 40.100 lei. În aceeași perioadă a lunii februarie 2015, asociația a plătit 11.100 lei. De precizat este că Asociația 1 Cerna plătește energie termică la nivelul lunii noiembrie 2014.

În urma plăților care s-au efectuat în perioada de mai sus, SC Termo Craiova SRL a decis începerea furnizării energiei termice pentru apă caldă de consum la blocul C9, scara 1, Asociația 1 Cerna, începând de astăzi, 09.03.2015.

Vă reamintim că, din cauza scăderii temperaturii, în conformitate cu Ordinul 91/2007 al președintelui ANRSC, SC Termo Craiova SRL a reluat furnizarea energiei termice pentru încălzire la blocurile cu datorii mari, începând de vineri, 06.03.2015.