Teatrul de vară, scos din ograda RAADPFL

 

Teatrul de vară din parcul Nicolae Romanescu iese de sub administrarea RAADPFL fiind preluat de municipalitate pentru a fi reabilitat pe fonduri europene. 

Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de joi a consiliului local figurează şi un proiect care prevede dezmembrarea unei suprafeţe de 3500 de metri pătraţi din cei peste 920.000 cât măsoară parcul Romanescu, administrat de regia de fond locativ a municipalităţii.

Suprafaţa coincide cu cea pe care este amplasat Teatrul de Vară, obiectiv propus la reabilitare de aproape un deceniu.

Reabilitarea ar putea fi finanţată din fonduri europene, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, precizează raportul întocmit de funcţionarii primăriei Craiova, proiectul fiind depus deja la ADR SV Oltenia.

ADR a solicitat însă primăriei delimitarea suprafeţei ocupate de teatru de restul parcului şi scoaterea parcelei de 3500 de metri pătraţi din administrarea RAADPFL pentru ca terenul să devină liber de sarcini.