Târgul de adopții canine “Adoptă un prieten, salvează o viață!”, la a doua ediție

SC Salubritate Craiova SRL, în parteneriat cu Asociația Lumea lui Patrocle, Asociația Junior Chamber International Craiova, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj și Poliția Locală a Municipiului Craiova organizează duminică, 30.06.2019, între orele 11.00-15.00, în Parcul Nicolae Romanescu (chioșc fanfară), târgul de adopții “Adoptă un prieten, salvează o viață!”, aflat la a doua ediție. Iubitorii de animale vor putea pleca acasă direct de la eveniment cu unul dintre cei 10 câini fără stăpân prezenți la târg, exemplarele fiind sterilizate, deparazitate, vaccinate și adoptabile pe loc. Întregul proces de adopție este gratuit și fiecare cățel adoptat va primi un cadou de casă nouă constând într-un săculeț de hrană uscată și o lesă.

Pe lângă posibilitatea de a adopta un prieten necuvântător, iubitorii de animale vor putea dona hrană pentru cățeii cazați în Adăpostul canin Breasta în spațiul special amenajat.

În cadrul târgului, desfășurat sub sloganul “Fii tu eroul meu!”, organizatorii evenimentului au pregătit și o zonă special amenajată pentru copii, aceștia putând participa la ateliere de reciclare creativă, confecționare de animale de hârtie sau vor putea colora planșe cu animale. Micuții prezenți vor primi cadou baloane colorate cu sloganul târgului.

Începând de la ora 12.00, câinii de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj îndrumați de agenții conductori vor executa o demonstrație pentru public, iar de la ora 13.00 reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Craiova vor vorbi despre respectarea regulilor stabilite la nivel local și național pentru proprietarii de câini, inclusiv ai celor din rase clasificate ca periculoase, în cadrul unei prezentări interactive (întrebări și răspunsuri). Ora 14.00 vine cu o provocare lansată proprietarilor de câini din Craiova, Parada cățeilor cu stăpân (de rasă și nu numai), în cadrul căreia participanții înscriși vor putea câștiga, prin tragere la sorți, un săculeț de mâncare.

Scopul organizării evenimentului este promovarea adopțiilor canine în rândul cetățenilor Craiovei, a Adăpostului canin Breasta dar și a creșterii responsabile a animalelor de companie.