Sute de credincioşi au cinstit-o pe Sfânta Tatiana la Catedrala mitropolitană

 

Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi ieri la Catedrala mitropolitană “Sfântul Dumitru” din Craiova, pentru a o cinsti pe Sfânta Muceniţă Tatiana, ale cărei moaşte sunt adăpostite de sfântul locaş. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, dirijat de prof. Victor Şapcă. Momentele liturgice au început aseară, când racla cu moaştele Sfintei Tatiana, Sfinţilor Serghie şi Vah şi Sfântului Ierarh Nifon au fost purtate în procesiune în jurul Catedralei. În zi de praznic, ÎPS Irineu le-a vorbit credincioşilor despre viaţa închinată lui Dumnezeu a Sfintei Muceniţe Tatiana. “Sfânta Mare Muceniţă Tatiana, provenită din păgâni, a devenit Muceniţă a Mântuitorului Iisus Hristos. Deşi s-a născut din părinţi creştini, ea a suferit în vremea Împăratului Sever, când a fost pornit pornit un adevărat genocid împotriva credincioşilor, a creştinilor, iar cei care au fost cuprinşi de lumina Duhului Sfânt au răbdat, au rezistat şi au devenit stele strălucitoare în Biserică, în vremea lor şi în vremea noastră până la sfârşitul veacurilor. Aşa Sfânta Muceniţă Tatiana a răbdat chinurile, pentru că a avut pe Mântuitorul Hristos în interiorul ei, şi Domnul a răbdat împreună cu ea”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu. După cuvântul de predică, Mitropolitul Olteniei i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi la biserică.

Moaştele Sfintei Tatiana au fost aduse în ţara noastră de boierii Craioveşti de la Constantinopol,după anul 1453. Ele au fost depuse iniţial la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea. De aici au fost mutate de Sfântul voievod Neagoe Basarab la Biserica Domnească din Curtea de Argeş. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala mitropolitană din Craiova, unde se găseşte şi astăzi spre cinstire şi închinare, alături de moaştele SfinţilorMucenici Serghie şi Vah şi ale Sfântului  Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.