Suplimente salariale la Primăria Craiova

m primaria fatada Suplimente salariale la Primăria Craiova poze

Funcţionarii arşi la leafă de legea salarizării unice primesc o gură de oxigen de la bugetul local, sub forma unor suplimente salariale care să atenueze “efectul Boc”. 

Angajaţii din aparatul Primăriei Craiova, inclusiv cei de la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, vor avea parte de suplimente salariale începând de luna viitoare, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal. Asta după ce edilii au realizat că funcţionarii publici din subordine au suferit diminuări ale salariului în medie cu 45 la sută faţă de toamna anului trecut, după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice.

Raportul întocmit de juriştii Primăriei arată că “sunt îndeplinite condiţiile de oportunitate şi legalitate pentru adoptarea unei hotărâri care să aibă ca obiect acordarea de suplimente salariale funcţionarilor publici numiţi în funcţii publice de execuţie sau conducere din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Craiova şi Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova”. Reprezentanţii Serviciului de Resurse Umane al Primăriei arată că suplimentele salariale “se acordă în exerciţiul financiar curent, începând cu data de 01.05.2010, proporţional cu timpul efectiv lucrat, reprezintă o bază de calcul pentru drepturile şi obligaţiile care se determină în raport cu venitul salarial şi nu sunt considerate drepturi câştigate”, constatând în plus şi raportul favorabil întocmit de Direcţia Economică a municipalităţii, care arată că “sunt asigurate resursele necesare pentru acordarea suplimentelor salariale atât pentru salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Craiova, cât şi pentru cei ai Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova”.

Calculul făcut de edili arată că, în urma noilor încadrări ale funcţionarilor publici din Primărie, realizate conform Legii salarizării unice nr. 330/2009, fondul de salarii lunar al instituţiei este de 11,1 miliarde de lei vechi, ceea ce înseamnă că, până la sfârşitul exerciţiului bugetar, municipalitatea va rămâne cu 47 de miliarde de lei vechi nefolosiţi la capitolul cheltuieli salariale. Propunerea supusă aprobării Consiliului Local Municipal prevede acordarea unor suplimente salariale angajaţilor Primăriei de 4,96 miliarde de lei vechi pe lună