Stroe, PNL: Victor Ponta – abuz fără precedent în cazul celor 26 de OUG ascunse

 

Partidul Național Liberal consideră că Victor Ponta a făcut un abuz fără precedent ascunzând pur și simplu 26 de ordonanțe de urgență într-una singură și a sfidat astfel recomandările Comisiei Europene și pe cele ale Comisiei de la Veneția.

 

Premierul Victor Ponta persistă în practici antidemocratice de eludare a Parlamentului, promovând acte normative în mod netransparent ce riscă să ofere noi precedente de abuz. El anulează prin acest gest politic toate așa-zisele bunele intenții anunțate chiar în fața Parlamentului despre parteneriatul instituțional. Constatăm din nou că ceea ce spune Victor Ponta diferă în totalitate de ceea ce face Victor Ponta.

 

Șeful Guvernului a desconsiderat prin OUG 2/2015 recomandările explicite făcute atât de Comisia Europeană în rapoartele MCV, cât și de Comisia de la Veneția prin reprezentanții săi, care au criticat numărul mare al ordonanțelor de urgențe adoptate de Guvernul Ponta.

 

Modul în care a fost adoptată această ordonanță de urgență trădează aceeași mentalitate toxică a PSD și a lui Victor Ponta, manifestată înainte de alegerile prezidențiale, când Guvernul a permis traseismul aleșilor locali printr-un act care a încălcat principiile statului de drept.

 

Forma în care a fost adoptată Ordonanța de Urgență 2/2015 face abstracție de normele de tehnică legislativă și principiile constituționale care reglementează procedurile de emitere a actelor guvernamentale.

 

PNL sancționează ferm aceste derapaje de la democrație, care nu au precedent nici în practica europeană, și nici măcar în cea românească. Avertizăm că o eventuală decizie de neconstituționalitate pentru OUG 2 /2015 ar însemna decredibilizarea completă a acestui Cabinet, fiind a doua astfel de abatere majoră în ultimele luni.

 

Ionuț Stroe

Purtător de cuvânt PNL