Stroe: Am îndreptat nedreptatea făcută de PDL mamelor şi copiilor

stroe pnl Stroe: Am îndreptat nedreptatea făcută de PDL mamelor şi copiilor poze
Camera Deputaţilor a adoptat marţi modificarea Ordonanţei prin care Guvernul PDL scăzuse indemnizaţia pentru creşterea copilului la 75 la sută din media veniturilor nete ale persoanei şi prin care lega acordarea acesteia de obligativitatea plăţii impozitelor locale.

Deputaţii USL au propus şi apoi au votat stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor la 85 la sută din media veniturilor nete ale persoanei. Este foarte important şi că am stabilit o perioadă de graţie de 60 de zile pentru cei care nu şi-au achitat impozitele locale aferente anului precedent, timp în care pot achita această datorie şi astfel se poate evita suspendarea plăţii indemnizaţiei.

O altă veste bună este eliminarea limitării la trei naşteri a situaţiilor pentru care se acordă concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor.

O altă modificare pe care am obţinut-o a fost acordarea sumei suplimentare de 600 de lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu şi indemnizaţie în baza OUG nr. 148/2005 şi fie naşte, fie adoptă, fie ia în plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr. 111/2010.

Reuşim astfel să restabilim dreptatea într-o situaţie în care PDL a creat dezechilibru în perioada în care se afla la guvernare. Atunci, asistam perplecşi cum guvernarea PDL ajunsese să ţintească inclusiv bebeluşii şi mamelor acestora pentru a face rost de mai mulţi bani destinaţi clientelei politice. Acum, iată, putem să restabilim normalitatea. Vă garantez însă că acesta este doar un prim pas pe care îl facem, urmând ca politicile USL să se concentreze şi mai mult pe promovarea şi susţinerea familiei, pe măsură ce economia ţării va creşte.