Ștefan Stoica, PNL Dolj: PSD și asaltul alb asupra Craiovei! Mitingul de astăzi este o rușine pentru Craiova și pentru Oltenia

PSD și asaltul alb asupra Craiovei!

PSD își bate joc de angajații de la stat și de asistatii sociali!
Craiova este acum sub un adevărat asalt alb gândit şi organizat de PSD Dolj.
După ce Claudiu Manda a anunțat ieri cu surle și trâmbițe furtul unor
primari cu care vrea să oprească prăbușirea în sondaje a PSD, astăzi el a
recidivat și a pregătit un miting mamut menit a intimida craiovenii care au
curaj să gândească altfel decât PSD.
Pentru a atinge acest deziderat, el a dat ordin ca toți bugetarii, de la
angajații la regii până la educatoarele din grădiniţe, să fie scoşi cu forța la
mitingul de azi.
Primarii care au fost racolați ieri de PSD au normă de oameni pe care
trebuie să îi aducă la întâlnirea cu Dragnea. În Dolj sunt peste 12.000 de
oameni care beneficiază de ajutorul social, oameni pe care primarii PSD îi
țin captivi pentru a îi folosi ca masă de manevră. În plus, toți angajații din
societățile și regiile controlate de primărie au primit ordin să fie astăzi
prezenți. Directorii îi obligă să își facă selfie și să-l posteze pe facebook
pentru a îi verifica astfel că sunt prezenți. Ce se întâmplă acum în Craiova
amintește de anii comunismului, dar un comunism pus în practică
beneficiind de tehnologie modernă.
PSD, prin tandemul Manda-Olguța, care amintește de cuplul Ceaușescu, a
instaurat o adevărată teroare în Craiova și în județ. Toți cei care sunt
angajați la stat sunt amenințați și obligați să respecte ordinele care vin

direct de la vârful filialei.
Mitingul de astăzi este o rușine pentru Craiova și pentru Oltenia, rușine pe
care o putem spăla doar prin votul din 26 mai, când este momentul să
trimitem PSD-ul acolo unde îi este locul, la coşul de gunoi a politicii
românești.
Presedinte PNL Dolj,
Stefan Stoica