Ştefan Stoica la Săbătoarea Salcâmului: Tinerele familii au nevoie de ajutor din partea administraţiei locale!

fane stoica simion poiana mare Ştefan Stoica la Săbătoarea Salcâmului: Tinerele familii au nevoie de ajutor din partea administraţiei locale! poze

Candidatul Partidului Democrat Liberal la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj a participat, duminică după-amiază, la sărbătoarea Florii de Salcâm, organizată anual în localitatea doljeană Poiana Mare.

Alături de Ştefan Stoica, la sărbătoarea câmpenească, a participat şi Petre Simion, candidatul Partidului Democrat Liberal la Primăria Poiana Mare.
“Este o sărbătoare cu tradiţie şi am acceptat să mă alătur domnului Simion astăzi, aici pentru că vrem să aflăm care sunt nevoile si asteptarile locuitorilor din Poiana Mare, dar să le şi prezentăm proiectul nostru pentru dezvoltarea acesteia. Chiar dacă este cea mai mare comună din România, oamenii de aici nu beneficiază de condiţii normale de viaţă. Nu există canalizare, nu există alimentare cu apă iar candidatul nostru, Petre Simion, are proiecte importante pentru această localitate”, a declarat Ştefan Stoica.
Din discuţiile cu cetăţenii localităţii, candidatul PDL la Primăria Poiana Mare, Petre Simion doreşte să realizeze o grădiniţă cu program prelungit. “Atragerea de fonduri europene, canalizarea şi alimentarea cu apă, tinerele familii au nevoie de ajutor din partea administraţiei locale. Oamenii merg la muncă de dimineaţă până seară şi copiii acestora rămân, de cele mai multe ori, nesupravegheaţi. De aceea, mi-am propus să construiesc o grădiniţă cu program prelungit unde cei mici să fie îngrijiţi până când părinţii lor se întorc de la muncă”, a declarat Petre Simion.

fane stoica simion drignei Ştefan Stoica la Săbătoarea Salcâmului: Tinerele familii au nevoie de ajutor din partea administraţiei locale! poze
Tot duminică, sute de doljeni au participat la sărbătoarea câmpenească a Florii de Salcâm, în comuna doljeană Desa. Acestora li s-a alăturat şi Ştefan Stoica, candidatul Partidului Democrat Liberal, precum şi Aurel Gligă, candidatul PDL pentru funcţia de primar al comunei doljene Desa. “Această sărbătoare câmpenească este organizată în pădurea de salcâmi de la marginea comunei. Dar, din păcate, în unele zone există nisipuri zburătoare. Acest fenomen ar putea fi prevenit dacă vom realiza un proiect de împădurire şi creare a perdelelor de protecţie. În Desa este nevoie şi de o grădiniţă pentru copiii de aici dar şi de o scoală. Există în comună o comunitate mare de etnie rromă şi am decis, împreună cu reprezentanţii acestora, să realizăm un sistem after-school pentru copii. Astfel, mulţi dintre ei vor putea mai uşor învăţa cu ajutorul unor persoane specializate”, a declarat Aurel Gligă, candidatul PDL la funcţia de primar al comunei doljene Desa.
Alături de Ştefan Stoica, la Poiana Mare şi Desa s-au mai aflat consilierii judeţeni Daniel Drîgnei, Cosmin Călin, Oana Dincă dar şi membri ai Biroului Politic Judeţean al PDL Dolj.