Start pierdut la casele Elenei Udrea: 227 de bucăţi – cererea pe tot Doljul

m udrea voinescu stoica Start pierdut la casele Elenei Udrea: 227 de bucăţi   cererea pe tot Doljul poze

Doar o treime din comunele judeţului au făcut solicitări pentru construirea de locuinţe pentru specialişti în mediul rural prin programul coordonat de Elena Udrea.  Potrivit unui comunicat al prefecturii Dolj, marea majoritate a celor 227 de solicitanţi sunt profesori, urmaţi de medici şi poliţişti.

“31 de localităţi din judeţul Dolj au depus solicitări pentru construcţia de case prin Programul   “Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti”.
În judeţul Dolj, numărul total al caselor propuse a fi construite în mediul rural este 227, dintre care 91 de case cu două camere şi 136 de case cu trei camere. Au depus cereri privind repartizarea caselor care urmează a fi construite 276 de tineri cu vârsta până în 35 de ani, dintre care 171 cadre didactice, 42 medici şi asistenţi medicali, 63 de poliţişti.
Programul “Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti” are drept scop atragerea specialiştilor şi stabilirea acestora în mediul rural, în vederea creşterii calităţii serviciilor pentru populaţia din mediul rural.
Pot beneficia de o locuinţă construită prin Program personalul didactic, medicii şi asistenţii medicali, poliţiştii. Tinerii sub 35 de ani care au aceste specializări au prioritate în obţinerea locuinţelor”, precizează comunicatul prefecturii Dolj.