Solomon şi-a făcut reintrarea în politică în sânul UNPR – video

m solomon unpr Solomon şi a făcut reintrarea în politică în sânul UNPR   video poze

Primarul Craiovei a fost invitat de onoare la şedinţa  UNPR Dolj şi a rămas în prezidiu până la sfârşitul conferinţei de alegeri.

Aşteptat să reintre în scenă în cadrul alegerilor interne din propriul partid, primarul Craiovei şi-a făcut încălzirea pentru 30 octombrie astăzi, la UNPR. Solomon a participat a conferinţa de alegeri a UNPR Dolj, unde a fost de altfel primit cu aplauze de delegaţi şi lăudat în mod repetat de mai marii partidului, în frunte cu preşedintele executiv Gabriel Oprea.

Solomon a povestit că a venit să transmită un mesaj în calitate de preşedinte al PDL Craiova aliaţilor din arcul guvernamental. Mesajul a avut mai puţină legătură cu partidul lui Oprea şi mai multă cu Craiova “dragostea şi pacostea mea”, după cum s-a exprimat primarul, urbe pe care a găsit-o la eliberarea din arest preventiv “mai nespălată şi mai nemăturată” decât la plecare.

m solomon unpr 1 Solomon şi a făcut reintrarea în politică în sânul UNPR   video poze

După discursul care era cât pe ce să se termine în lacrimi, Solomon a rămas pe scena FIlarmonicii OLtenia, în grupul care a prezidat adunarea uneperistă, alături de Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu, Gheorghe Bică, Mihail Genoiu şi Gigi Neţoiu. Edilul suspendat a stat până la finalul întrunirii, asistând la votul delegaţilor UNPR şi la discursurile liderilor, iar la final a aplaudat în picioare, alături de întreaga asistenţă, imnul UNPR.