Solomon nu demisionează, se mai gândeşte

solo Solomon nu demisionează, se mai gândeşte                 pozeMinunea asumării prin demisie a eşecului înregistrat de Traian Băsescu la nivelul municipiului Craiova a durat doar câteva zile în cazul primarului Solomon. După turul I, cânnd candidatul PDL pierduse la 11000 de voturi în faţa lui Mircea Geoană, edilul a anunţat că, dacă nu se inversează ierarhia în turul II, îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al PDL Craiova. Pe 6 decembrie, Băsescu a ieşit tot pe locul II în Bănie, la 15000 de voturi de Geoană, iar Solomon confirma la Oltenia 3TV, pe 7 decembrie, că renunţă la funcţii şi rămâne simplu membru la PDL. Miercuri însă nu mai era atât de sigur. Eu încă mă mai gândesc dacă să-mi depun sau nu demisia. Am vorbit şi cu domnul Blaga, şi cu alţi oameni din conducerea PD-L, care mi-au spus să mă mai gândesc, pentru că mă apreciază şi sunt mulţumiţi de rezultat. Dacă sunt mulţumiţi, înseamnă că mi-am făcut treaba bine. Dacă mi-aş depune demisia, poate că nu mi-ar fi acceptată şi atunci aş deveni caraghios.