Primarul Craiovei a dat în patima complimentelor către adversari între cele două tururi.
Ultima ţintă – candidatul PSD Mircea Geoană, căruia nu prea pare a-i mai găsi vreun defect, în afară de acela că şi-a găsit să atace preşedinţia în accelaşi timp cu Traian Băsescu, cel pe care Solomon îl consideră, nu “cel mai bun din ţară”, ci cel mai potrivit “pentru această perioadă”. Edilul-şef PDL al Crai0vei spune că îi place “sincer” de Geoană şi că a auzit numai lucruri bune de la prieteni despre acesta.
Related Posts via Categories
- Eurodeputata Carmen Avram – semnal de alarmă în Parlamentul European: „Fermierul este dus spre faliment!”
- ALDE DOLJ: DEZBATERE LA PARLAMENT PE TEMA TĂIERILOR ILEGALE DE LEMN
- Rezultate prezidențiale la Dolj, numărătoarea paralelă PSD. Craiova Iohannis -60,9 la sută, Dăncilă 39,1- la sută
- Claudiu Manda (PSD): Ne-am angajat că vom obține 50 la sută plus unul dintre voturile exprimate în Dolj. Sperăm că obiectivul se la realiza
- Iohannis a câștigat un nou mandat de președinte, potrivit exit-poll. Rezultatul, primit cu aplauze și tort de liberalii doljeni
- PSD Dolj: Președintele organizației PNL din comuna Leu, cercetat de agenții de poliție din localitate, după ce a fost surprins oferind bani unei alegătoare
- PNL Dolj: Taximetrie electorală stopată de PNL în comuna Carpen
- PNL Dolj: Taximetrie electorală la Bârca și Țuglui. Plângere penală la Țuglui
- Vot, prezidențiale, turul II. Ion Prioteasa (PSD): Am votat cu speranța că, din această seară, vom avea un președinte care știe să unească, nu să dezbine
- Vot, prezidențiale, turul II. Marian Jean Marinescu (PNL): Este normal să votezi și este și mai normal să votezi normalitatea!
Robin Hood Film Song Robin Hood Run Time Robin Hood Film Website , Beastly Film Watch Film Beastly Beastly Download Beastly Movies , Sanctum Release Date When Does Sanctum Dvd Come Out Watch Sanctum Film Download , The Other Guys An Imax 3d Experience Watch The Other Guys Online Megavideo The Other Guys Film Full Hd , Faster The Film Good Quality Faster Review Imdb Watch New Faster Online , The Warrior’s Way Movie Soundtrack Full The Warrior’s Way Film Good Quality Download The Warrior’s Way Phone , Cheap Playboy: Fast Women Movie Quality Playboy: Fast Women Full Movie Playboy: Fast Women Leaked Online , Unthinkable Movie Sales Unthinkable Movie Release Date Unthinkable Movie News , Watch Iron Man 2 Megavideo Buy Iron Man 2 Movie Iron Man 2 Film Good Quality , The Hangover Watch Online 2011 The Hangover Movie Facts The Hangover Yahoo Movies , ?