Solomon îmbătrânește ecologist și altruist: e în stare să susțină în alegeri până și propriul partid

La câteva săptămâni după ce bătea palma cu PSD pentru un post de vicepreședinte la CJ și „câte ceva din administrația locală”, Antonie Solomon se declară gata să-și susțină și propriul partid în alegerile parlamentare „dacă simte” că PER mai are nevoie de voturi.

Ex-primarul  făcut dubiosul anunț în prezența președintelui PER Dănuț Pop și a lui Șerban Nicolae, unul dintre transferurile de răsunet ale PER din tabăra PSD, ambii veniți la Craiova pentru prezentarea candidaților ecologiști la alegerile din 6 decembrie. „Aici în Dolj, între filiala PER Dolj și PSD Dolj avut loc o alianță, prin care noi am acceptat și am primit câte ceva în administrația locală și județeană. Au promis că ne vor sprijini cu două dintre proiectele pe care le-am vânturat în campania electorală pentru alegerile locale. Alegerile parlamentare reprezintă o altă temă. Dacă voi simți, prin măsurătorile care se fac la nivel de țară, la nivel de localitate, că PER mai are nevoie de 15.000-20.000 de voturi, eu mă voi bate ca să le aduc. Dacă din măsurători rezultă altceva, atunci trebuie să mă gândesc foarte bine, împreună cu colegii mei, ce vom face, cum să ajutăm ca să mai avem și noi ecologiștii acces la Parlament și la Guvern. Deși e foarte greu, eu n-o să stau cu mâna întinsă nici la palatul Victoria, nici la Cotroceni, nau ei bani să mărească pensiile, darămite să ajute o comunitate locală”, a spus Solomon.

  Solomon: PSD va face, probabil, majoritatea în CLM! Nu știu cum, e treaba lor!

Fostul primar și-a motivat și alegerea făcută după locale, de a încheia alianța cu PSD. „De ce am mers în stânga? Este important să explic acest lucru. Mulți m-au injurat. Unu, doi, o mie, 10.000, nu știu câți m-au înjurat. Mi-au reproșat. Mi-am făcut niște calcule, apoi. Dacă mă duceam în dreapta, ce făceam, ce rezolvam? Sunt două instituții: a primarului și a consiliului local municipal, forul legislativ local. Toate proiectele acolo ajung. Mă loveam de Olguța și de PSD. Nu puteam să fac nimic, plus că pentru a avea votul calificat îți trebuie două treimi. Dreapta și ecologiștii nu făceau. Mai era necesar un vot, deci iar nu rezolvam nimic. Atunci am ales să mergem lângă instituția primarului și suntem convinși că a fost lucrul cel mai bun. Probabil vor face majoritate, nu știu cum, e treaba lor. Prin construcție sunt și eu social democrat, dar între timp, am fost executat. Eu voiam ceva, ei voiau altceva și atunci ușor, ușor am fost îndepărtat”, a declarat Solomon. La capitolul executați, ex-primarul și-a arătat admirația pentru Șerban Nicolae, pe care îl consideră un mare câștig pentru „noi ecologiștii, reprezentanții curățeniei morale și fizice a acestei țări”.