Solomon, aşteptat în PSD (CTP)

m solomon dilly Solomon, aşteptat în PSD (CTP) poze

Senatorul de vacanţă Dilly Şerbănoiu îşi aşteaptă prietenul arestat la Piteşti în partidul său de buzunar. Dilly Şerbănoiu, prieten vechi cu Antonie Solomon, pe care se laudă de altfel că “l-a băgat” în politică în urmă cu mai bine de un deceniu, spune că îl aşteaptă pe primar să-l primească în partid. Partidul cu pricina este Partidul Social Democrat (Constantin Titel Petrescu), al cărui lider judeţean a redevenit Dilly Şerbănoiu  după ce şi-a încheiat conturile cu PRM Dolj. Dilly a anunţat că ţine deschise porţile partidului pentru Solomon, mai ales că a auzit că primarului Craiovei i se pregăteşte debarcarea din PD-L.  “Noi îl aşteptăm cu prietenie. Am auzit că deja se vorbesc pe la colţuri prin PDL să-l sancţioneze.  Treaba lor. Aurică poate să vină oricând la noi la PSD (CTP). Suntem partid serios, avem sediu ca lumea, cum puţine partide au în Craiova, avem toate condiţiile. Noi îl primim cu drag, chiar dacă o fi greşit. Se poate să fi şi greşit, că aşa se întâmplă când ai tot felul de sfătuitori, miliţieni şi alţii care se ştiu. Să vină, că-l primim cu toată dragostea”, a declarat Dilly Şerbănoiu.

Dilly Şerbănoiu şi Antonie Solomon au fost protagoniştii unui episod de pomină în campania pentru alegerile parlamentare din 2008, când Dilly, candidat la un post de parlamentar din partea PRM, a împânzit cartierul Craioviţa Nouă cu afişe în care apărea alături de primarul pedelist al Criovei, cu mesajul “Votaţi-l pe Dilly, fostul meu consilier, singurul în care am încredere”.

SocialTwist Tell-a-FriendNo Tag