Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei

 

 Catedrala din Ramnicu Valcea Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei poze

Duminica a VII-a după Rusalii (19 iulie 2015)

 

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Parohia Filiaşi I, judeţul Dolj .

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, iar Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Mănăstirea cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfânta Mare Muceniţă Marina” din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi.

Dobrita 1 Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei poze

Praznicul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iulie 2015)

Dobrita 2 Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei poze

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie Tesviteanul” de la Sanatoriul Dobriţa, judeţul Gorj.                                                 

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Topliţa, judeţul Harghita, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, iar Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la hramul bisericii de la Schitul de Sus, judeţul Mehedinţi.

Preot Gheorghe Cioiu

Mitropolitul Olteniei va sluji de Sfântul Ilie la hramul Mânăstirii de la Sanatoriul Dobriţa

 

Luni, 20 iulie, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie  Tesviteanul, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Olteniei şi Mitropolitul Olteniei va săvârşi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” situat în apropierea Sanatoriului din localitatea Dobriţa, judeţul Gorj.

Piatra de temelie a bisericii aşezământului monahal de la Dobriţa a fost pusă în anul 2005, la iniţiativa părintelui ieromonah Irineu, pe atunci pacient al sanatoriului, iar sfinţirea a fost săvârşită pe 20 iulie 2010, de către IPS Părinte Mitropolit Irineu. Sfântul locaş, cu hramurile Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Mina, a fost ridicat îndeosebi pentru nevoile duhovniceşti ale bolnavilor cu afectiuni pulmonare de la Sanatoriul Dobriţa. Biserica este construită în stil maramureşan, în totalitate din lemn, prin stradania parintelui ieromonah Irineu, cu ajutorul Consiliului Judetean Gorj şi al Mitropoliei Olteniei .

Preot Gheorghe Cioiu