Situația epidemiologică a județului Dolj: 2232 sunt izolate voluntar la domiciliu, 705 persoane în carantină

4 22 Situația epidemiologică a județului Dolj: 2232 sunt izolate voluntar la domiciliu, 705 persoane în carantină poze

Astăzi 02.04.2020, ora 9.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 2232 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 705 persoane se află în carantină, 272 de persoane au ieșit din carantină, iar alte 2455 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă.

Astfel, în cursul zilei de ieri, 1 aprilie, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a aproximativ 2.500 de persoane, iar peste 200 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite. Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, forţele de ordine au aplicat peste 200 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 300.000 de lei.

De asemenea, 3 persoane au fost introduse în carantină, întrucât acestea nu ar fi respectat măsura izolării la domiciliu.

 

 

                                                Instituția Prefectului – Județul  Dolj