Sirop susţine că a fost ameninţat de Solomon

solomon si sirop 300x137 Sirop susţine că a fost ameninţat de Solomon poze

Flavius Sirop, directorul SC Salurbitatea SRL, a declarat astăzi că în urmă cu câteva săptîmâni edilul şef Antonie Solomon l-a ameninţat cu bătaia şi l-a tras de urechi. Episodul ar fi avut loc în biroul lui Solomon chiar în incinta primăriei Craiova. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă organizată astăzi de Sirop. Acesta a precizat că este de părere că primarul Solomon este cel care stă în spatele execuţii publice la care este supus. Problemele ar fi apărut, în opinia şefului de la Salubritate, după conferinţa de presă pe care acesta a organizat-o în urmă cu ceva timp, în care îl acuza pe Solomon de incompetenţă. Drept urmare edilul şef l-ar fi chemat la el în birou.

“La domnul Solomon în birou mai erau viceprimarul Sas, Adriana Motocu, şefa  de la Servicii Publice, domnul Florin Lobdă, consilierul de imagine al primarului şi încă un bărbat pe care nu l-am cunoscut. Domnul primar nu a vrut să dea mâna cu mine. M-a întrebat apoi dacă vreau să mă bată în faţa angajaţilor de la Salubritate. Iniţial, am zis că e o glumă şi n-am ripostat, am continuat discuţia, care era una deosebit de aprinsă. Apoi m-a întrebat din nou: “Bă, vrei să te bat în faţa angajaţilor?”. Atunci l-am întrebat şi eu dacă trebuie să o iau ca pe-o ameninţare asupra persoanei mele. Am văzut atunci un om transformat, se înnegrise de supărare, a ţâşnit de la birou către mine. În acel moment eram convins sută la sută că mă loveşte. A strigat doamna Motocu la el să se potolească, el s-a oprit la mică distanţă de mine, m-a împins cu umărul, m-a bruscat, apoi m-a tras de ureche. Am fost atât de bulversat că am ieşit din primărie şi m-am urcat din greşeală în altă maşină”, povesteşte Sirop.

Şeful Salubrităţii spune că nu a vrut iniţial să facă plângere împotriva lui Solomon, dar că ia la modul serios în calcul acest lucru.

“Sincer, nu am vrut să fac plângere la început şi dintr-o oarecare teamă şi datorită faptului că domnul primari mai are nişte probleme cu justiţia şi nu aş fi vrut să le agravez. Însă acum mă gândesc serios la asta, pentru că văd că de la o chestiune personală au pornit alte lucruri. Cred că de acolo unde a fost s-a întors foarte marcat. Cred că acel episod i-a modificat starea de sănătate. Eu unul, dacă mă mai cheamă la el în birou, nu mai am curaj să mă duc, deşi e şeful meu. Acum avem cu o acţiune concertată împotriva directorilor pe care îi consideră apropiaţi de viceprimarul Mărinică Dincă”, a mai spus Sirop.

Primarul Antonie Solomon, nu a dorit să comenteze despre acuzaţiile lansate de directorul de la Salubritate, viceprimarul Sas şi-a închis mobilul, iar Adriana Motocu şi Florin Lobdă susţin că nu îşi amintesc de vreo urecheală la care să fi fost martori în biroul primarului.

“Eu nu am văzut aşa ceva. Am fost prezent la discuţie, a fost o dispută extrem de aprinsă. Domnul primar a spus şi el unele lucruri despre Sirop şi cei de la PDL, dar şi ăla micu nu s-a lăsat, era foarte obraznic. O urecheală ar fi putut fi cel mult ca una de la profesor la elev, dar nu cred că Flavius Sirop a avut această şansă: să-l aibă profesor pe domnul Solomon. Ar vrea el să-l urecheze primarul!”, spune Florin Lobdă.