Sindicaliştii scapă turma la depunerea de coroane

ringo Sindicaliştii scapă turma la depunerea de coroane pozeEugen Georgescu a permis sindicaliştilor de la Forţa Legii să depună o coroană la troiţa revoluţionarilor, incluzându-i la capitolul “cetăţeni ai Craiovei şi alte asociaţii care doresc să depună coroane” 

Prefectul Georgescu s-a apărat de atacurile sindicale, susţinând că e revoluţionar sadea, dar că nu vrea să facă muncă sindicală la prefectură. “Din câte ştiu eu, s-a făcut un colectiv condus de subprefectul Şovăilă, care organizează acest eveniment. Cred că, într-adevăr doar insrtituţiile depun coroane, dar nu ştiu sigur, că eu sunt de două zile pe drumuri. Nu ştiu ce vrea domnul Ringo, dar noi la prefectură nu facem muncă sindicală. E păcat că vrea să folosească un asemenea simbol pentru a se manifesta ca sindicat. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs, sau invers. Domnul Ringo poate nu ştie, dar eu am fost la revoluţie în piaţa prefecturii până la ora 4. Am luat revoluţia de la Institut, pe când el nici nu se născuse”.

În cele din urmă, sindicaliştii lui Ringo Dămureanu au depus o coroană de flori la troiţa eroilor revoluţiei, fiind însă trecuţi de organizatorii ceremorniei şi prezentaţi de crainic, drept “şi alţii”, la sfârşitul manifestării, după ce toate “instituţiile” în prezentaseră omagiul.

ringo coroana 300x199 Sindicaliştii scapă turma la depunerea de coroane poze