Simpozion internaţional: “Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu – Ocrotitori ai neamului şi ai Bisericii strămoşeşti”

Sf Martiri Brancoveni Simpozion internaţional: “Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu – Ocrotitori ai neamului şi ai Bisericii strămoşeşti” poze

Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova, desfășoară în zilele de 1 şi 2 septembrie, Simpozionul internațional cu tema:Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu-ocrotitori ai Neamului și ai Bisericii strămoșești”.  Evenimentul este prilejuit de proclamarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2014 ca ,,An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”  în Patriarhia Română, precum și de împlinirea a 360 de ani de la sfârșitul domniei binecredinciosului Voievod Matei Basarab.

Deschiderea oficială a Simpozionului internațional a avut loc luni, 1 septembrie, în sala de conferințe a Protoieriei Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, începând cu ora 10.00. Printre participanţii la simpozion îi amintim pe IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, Universitatea din Craiova, prof. univ. dr. Alexandru Magola, Academia de Ştiinţe a Moldovei din Chişinău, dr. Tudor Nedelcea, cercetător la Institutul „C. Niculăescu Plopşor” din Craiova, prof. univ. dr. Florin Marinescu, Institutul de Studii Neogreceşti din Atena, istoricul prof. dr. Toma Rădulescu, prof. univ. dr. Iolanda Ţighiliu, Universitatea “Ovidiu” din Constanţa, prof. dr. Florin Eepure, Direcţia Jideţeană pentru Cultură Vâlcea etc.

Comunicările susţinute vor fi publicate în volumul simpozionului „Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu-ocrotitori ai Neamului și ai Bisericii strămoșești”.