Sfânta Muceniţă Tatiana sărbătorită în Parohia Ciutura, Dolj

Ciutura 1  Sfânta Muceniţă Tatiana sărbătorită în Parohia Ciutura, Dolj poze

Printre locaşurile de rugăciune care o au ocrotitoare pe Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa se numără şi Biserica din Parohia Ciutura, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj. Joi, 12 ianuarie, în zi de prăznuire, sfântul locaş a îmbrăcat haine de sărbătoare, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi.

La circa 25 de km distanţă de Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, unde se păstrează spre cinstire şi închinare capul Sfintei Muceniţe Tatiana diaconiţa, în sud vestul judeţului Dolj, în localitatea Ciutura, se înalţă falnic biserica cea nouă a satului ridicată sub purtarea de grijă a Sfintei Tatiana. Joi, 12 ianuarie, în zi de aleasă sărbătoare, credincioşii, în frunte cu preotul paroh Ionel Marcu, au adus cinstire Ocrotitoarei spirituale a acestei comunităţi. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită împreună cu mai mulţi preoţi invitaţi, printre ei numărându-se şi părintele Marius Bârlădeanu, cel care a coordonat în urmă cu mai bine de 10 ani lucrările de construire a bisericii şi a întregului complex parohial de aici. Pentru că, în curtea sfântului locaş funcţionează şi un Centru catehetic destinat elevilor din localitate, care dispune de sală de întrunire, bibliotecă şi cancelarie parohială.

Ciutura 2  Sfânta Muceniţă Tatiana sărbătorită în Parohia Ciutura, Dolj poze

„Ne-am rugat Sfintei Muceniţe Tatiana să ne fie şi în continuare ocrotitoare şi mijlocitoare înaintea tronului ceresc, să ne întărească în credinţă, în dragoste faţă de Biserica lui Hristos, să ne fie alinare în necazuri şi nevoi, într-un cuvânt să ne fie permanant alături şi să ne îndrume pe calea către mântuire. Totodată, ne-am bucurat astăzi de prezenţa preoţilor coslujitori şi a unor credincioşi apropiaţi nouă veniţi de la Craiova pentru a împărtăşi împreună bucuria duhovnicească a hramului”, ne-a precizat părintele paroh Ionel Marcu.

La finalul slujbei euharistice, preoţii slujitori şi credincioşii au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească organizată cu sprijinul Consiliului parohial.

Preot Gheorghe Cioiu