Seminar “Stat şi societatea în Europa”, la Muzeul Olteniei

universitate craiova Seminar Stat şi societatea în Europa, la Muzeul Olteniei poze

Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Craiova în colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, sub egida Consiliului Judeţean Dolj, Simpozionul ştiinţific naţional „Stat şi societate în Europa” ajuns la cea de a V-a ediţie. Lucrările Simpozionului, care se vor desfăşura în perioada 10-11 octombrie 2012, la sediul Muzeului Olteniei şi sunt împărţite pe mai multe secţiuni, după cum urmează: Arheologie, Istorie antică şi medie, Istorie modernă, Istorie contemporană, Diplomaţie şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Vor participa la prezentarea comunicărilor şi la dezbateri specialişti în domeniu din Chişinău, Vidin, Iaşi, Bucureşti, Târgovişte, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Oradea, Turnu-Severin, Târgu-Jiu şi Craiova. Cu acelaşi prilej se va lansa cel de-al patrulea volum intitulat Stat şi societate în Europa, apărut în cursul acestui an la Editura Cetatea de Scaun din Târgovişte, ce conţine comunicările susţinute anul trecut. Comunicările prezentate anul acesta vor fi reunite şi publicate, conform tradiţiei, într-un volum. De asemenea, pe data de 12 octombrie va avea loc o excursie documentară laVidin, înBulgaria.